Sursa citată face o trecere în revistă a câtorva etape a acestei mişcări în Statele Unite de la sfârşitul anilor ’60.
În 28 iunie 1969: debutul a cinci nopţi de ciocniri după raidurile poliţiei împotriva homosexualilor în Stonewall Inn, un bar din New York. parada gay sărbătoreşte în fiecare an acest protest.
În 4 august 1982: eliminarea în Franţa a tuturor incriminărilor privind homosexualitatea persoanelor de peste 15 ani.
În 1 octombrie 1989 Danemarca a fost prima ţară care a autorizat uniunile civile între homosexuali, iar în 17 mai 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a retras homosexualitatea de pe lista bolilor mintale.
Ţările de Jos devin, în 1 aprilie 2001, primul stat care permite căsătoria civilă şi adopţia pentru cuplurile homosexuale.
Nouă alte ţări au legalizat aceste căsătorii: Belgia (2003), Spania (2005), Canada (2005), Africa de Sud (2006), Norvegia (2008), Surdia (2009) şi în 2010 Portugalia, Argentina şi Islanda, unde premierul Johanna Sigurdardottir s-a căsătorit cu partenera sa în prima zi de la intrarea în vigoare a legii.
Alte ţări au legalizat uniunile civile: Danemarca (1989), Franţa (1999), Germania (2001), Finlanda (2002), Noua-Zeelandă (2004), Marea Britanie (2005), Republica Cehă (2006), Elveţia (2007), Uruguay (2008), Irlanda (2011).
În 17 mai 2005 s-a sărbătorit prima zi mondială de luptă împotriva homofobiei, în 22 ianuarie 2008 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Franţa pentru că a refuzat unui homosexual adopţia iar 17 iunie 2011 Consiliul drepturilor omului de la ONU a adoptat o rezoluţie pentru promovarea egalităţii oamenilor fără deosebire de orientarea lor sexuală.
Homosexualitatea rămâne interzisă şi uneori reprimată puternic în 76 de ţări (Amnesty International).
În 24 iunie 2011 statul New York devine al şaselea stat american care autorizează căsătoriile gay, nerecunoscute de către statul federal, iar în 22 iulie a fost abrogată legea din 1993 care obliga la ascundere homosexualităţii în cadrul armatei americane.