Qatarul şi mai multe ţări europene şi-au confirmat participarea la operaţiunile din Libia

Qatarul şi mai multe ţări europene, între care Belgia, Olanda, Danemarca şi Norvegia, şi-au confirmat sâmbătă, în cadrul unui summit extraordinar organizat la Paris, voinţa de a participa la operaţiunile militare din Libia, au anunţat surse diplomatice, citate de AFP.

Urmărește
4 afișări

Preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat la încheierea acestui summit internaţional că avioanele franceze survolează deja Libia pentru a împiedica orice atac aerian asupra oraşului Benghazi, fieful revoltei. El a adăugat că aviaţia franceză este, de asemenea, pregătită să atace blindate.

În cursul acestei reuniuni, Qatarul şi-a confirmat intenţia de a participa la operaţiuni militare, potrivit diplomaţilor. În afară de Franţa şi Marea Britanie, liderii acestei ofensive diplomatico-militare în Europa, Belgia, Olanda, Danemarca şi Norvegia şi-au confirmat participarea.

În afara Europei, Canada a anunţat că va trimite şapte avioane de vânătoare pentru această operaţiune. Poziţia Statelor Unite, care susţine această operaţiune, nu este pentru moment definită clar.

Pe de altă parte, premierul grec Andreas Papandreou a declarat în cursul unui summit la Paris că ţara sa ar putea să pună la dispoziţia coaliţiei bazele din Grecia, potrivit aceleiaşi surse.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici