R. Moldova a definitivat documentele privind rezolvarea conflictului transnistrean

Publicat: 28 06. 2008, 14:47
Actualizat: 06 11. 2012, 08:56

În cadrul unei emisiuni televizate, Voronin şi-a reconfirmat optimismul şi speranţele în privinţa rolului Rusiei în rezolvarea conflictului transnistrean, exprimându-şi aprecierea faţă de noul preşedinte rus Dmitri Medvedev.

Preşedintele moldovean a declarat că documentele care vor sta la baza reglementării diferendului transnistrean sunt deja pregătite pentru a fi discutate. Acestea conţin proiectul de lege privind statutul Transnistriei, legea privind principiile de bază ale statutului raioanelor din stânga Nistrului, adoptată de Parlament în 2005, şi garanţii internaţionale privind statutul de neutralitate a Republicii Moldova.

Voronin susţine că există deja semnale pozitive din partea mediatorilor şi observatorilor în legătură cu aceste documente. "Din păcate nu avem încă o reacţie din partea Rusiei în acest sens", a remarcat preşedintele.

Totodată, Voronin a precizat că reglementarea conflictului transnistrean prin implicarea Rusiei ar fi o "variantă ideală, contrară celei din Kosovo şi paşnică". Potrivit preşedintelui, Medvedev vrea să rezolve această problemă, manifestând o atitudine optimistă şi un interes deosebit faţă de această problemă. "Sunt gata să mă aşez la masa negocierilor, numai să fie rezultate", a explicat Voronin.

Şeful statutului a precizat că în prezent se desfăşoară un dialog intensiv cu Rusia, dar şi cu UE, Statele Unite, Ucraina şi OSCE, subliniind importanţa UE şi a Statelor Unite în procesul de reglementare. De asemenea, perşedintele a reiterat posibilitatea reglementării acestui conflict într-un alt format de negocieri sau semnarea unui document similar memorandului Kozak.

Vladimir Voronin a discutat, vineri, în cadrul unei convorbiri telefonice, şi cu secretarul adjunct al Consiliului de Securitate rus, Iuri Zubakov, despre măsurile de consolidare a încrederii dintre Chişinău şi Tiraspol, relatează BASA-press.

Pe lângă chestiunile privind măsurile de consolidare a încrederii dintre Republica Moldova şi Transnistria, cei doi au evaluat de asemenea modalităţile de realizare a unor proiecte comune în domenii precum economia, transporturile şi energia, potrivit Biroului de presă al Preşedinţiei.

Vladimir Voronin şi Iuri Zubakov au abordat şi tema relaţiilor bilaterale moldo-ruse.