- Home
- Externe
-
NEW YORK, (29.10.2014, 06:56)
- Gaidau Ion
Raportorul special ONU a salutat "progresele" înregistrate de Phenian în domeniul drepturilor omului
Raportorul special ONU pentru Coreea de Nord a salutat marţi "progresele" înregistrate de această ţară în domeniul drepturilor omului, un bilanţ apreciat drept catastrofal într-un raport al Naţiunilor Unite făcut public la începutul anului.

Raportorul special ONU a salutat "progresele" înregistrate de Phenian în domeniul drepturilor omului (Captură video)
"Mai multe progrese au fost înregistrate în trei luni decât în cursul ultimilor zece ani în materie de deschidere şi de pregătire a nord-coreenilor pentru a ieşi din carapacea lor", a declarat Marzuki Darusman, raportorul special al Naţiunilor Unite pentru Coreea de Nord, a doua zi de la o întâlnire rarisimă cu ambasadorul Phenianului la ONU.
Această declaraţie a fost făcută cu o zi înainte de prezentarea, de către Darusman, a unui raport care solicită urmărirea Coreei de Nord pentru crime de război.

Acest document se bazează pe rezultatele unei comisii de anchetă a Naţiunilor Unite care a publicat în februarie un raport incendiar ce denunţă abuzuri şi încălcări sistematice ale drepturilor omului în tabere de detenţie din Coreea de Nord, evocând cazuri de tortură, viol, ucidere şi sclavie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
"Suntem la începutul procesului", a adăugat Darusman referitor la întâlnirea pe care a avut-o luni, la sediul ONU de la New York, cu ambasadorul nord-coreean Kim Song, prima în zece ani între cei doi diplomaţi.
Diplomatul nord-coreean a anunţat luni pentru AFP că întâlnirea cu raportorul special al Naţiunilor Unite viza discuţii asupra "viitoarei cooperări (între Coreea de Nord şi ONU) în problema drepturilor omului".
Oficialul nord-coreean i-a propus raportorului special ONU să vină în Coreea de Nord, sugerând, totodată, ca el să renunţe la solicitarea sa de aducere a Phenianului în faţa Curţii Penale Internaţionale.
Japonia şi Uniunea Europeană urmează să prezinte în cursul acestei săptămâni, la Adunarea Generală a ONU, o rezoluţie care solicită lansarea unei anchete asupra Coreei de Nord pentru crime de război, în baza raportului lui Darusman.
Raportorul ONU a solicitat ca o eventuală vizită a sa în Coreea de Nord să aibă "un obiectiv concret şi practic" şi ca el să poată inspecta lagăre de detenţie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe