Raportul privind justiţia din România şi Bulgaria, prezentat după învestirea noii Comisii

Publicat: 26 01. 2010, 08:30
Actualizat: 06 11. 2012, 09:43

Raportul interimar al Comisiei Europene privind mecanismele de control pentru Bulgaria şi România vor fi prezentate în februarie, însă o dată exactă nu a fost încă stabilită, transmite Bulgarian News Agency, care citează surse bine informate din cadrul CE. Acestea vor fi însă publicate după 9 februarie, când va fi învestită noua Comisie.

Acesta va fi primul raport al CE care va evalua măsurile adoptate de noul Guvern bulgar de centru-dreapta, care a ajuns la putere în urma alegerilor din iulie, în încercarea de a reabilita imaginea de ţară marcată corupţie şi de crima organizată.

Potrivit ultimului raport al Executivului UE asupra celor două state, prezentat la 22 iulie 2009, Bulgaria şi România mai au încă multe de făcut pentru a combate corupţia şi crima organizată, astfel că vor fi nevoite să accepte monitorizarea de către UE cel puţin încă un an.

România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dar reformele insuficiente în justiţie şi în combaterea corupţiei au determinat Comisia să menţină un mecanism special de monitorizare.

Orice eşec în redresarea situaţiei presupune menţinerea monitorizării, un proces care a dus la privarea Bulgariei de sute de milioane de euro din fondurile europene.