CEO-ul Apple, Tim Cook, a devenit miliardar după 9 ani în care coordonat compania care s-a impus în materie de tehnologie, relatează CNN.
Să fii miliardar la Apple, nefiind fondatorul companiei, ci doar CEO-ul, este o raritate, spun cei de la CNN.
În ciuda faptului că este Directorul Executiv Apple, Tim Cook deţine în mod direct doar 0.02% din acţiunile companiei, adică aproximativ 375 de milioane de dolari.
Însă, de-a lungul timpului, Tim Cook a beneficiat de bonusuri financiare care l-au poziţionat acum pe lista miliardarilor lumii.
Valoarea Apple a atins, în cursul săptămânii trecute, borna de 2 triliarde de dolari, conform Bloomberg.
Industria tech scoate miliardari pe bandă rulantă. Alţi miliardari pe care cu toţii îi cunoaştem sunt Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi Mark Zuckerberg, co-fondatorul Facebook.
Tim Cook s-a alăturat echipei Apple în 1998 şi a preluat, de-a lungul anilor, mai multe poziţii de senior până să ajungă CEO-ul companiei.
Cook a făcut senzaţie în 2014, când a fost primul din cei 500 cei mai bogaţi oameni ai lumii care a declarat public că este gay.
Înainte de Apple, Tim Cook a lucrat la IBM şi Compaq.