Turcia intervine în conflictul dintre
Israel şi mişcarea islamistă Hamas din Gaza, care a luat amploare în ultimele zile, relatează
Reuters.
Vicepreşedintele Fuat Oktay critică marile puteri ale lumii, care condamnă violenţele din Israel fără a acţiona. Acesta susţine că ţările musulmane trebuie să fie unite şi să exprime o poziţie clară cu privire la ceea ce ar putea degenera într-un
„război la scară largă”.
„Dorim să se ia măsuri active”, a declarat Oktay pentru presa locală, după rugăciunile de dimineaţă care marchează sfârşitul lunii musulmane a Ramadanului.
„Există decizii luate în mod repetat la Organizaţia Naţiunilor Unite, există condamnări. Dar, din păcate, nu s-a obţinut niciun rezultat, deoarece nu se afişează o poziţie clară”, precizează oficialul turc.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a condamnat în repetate rânduri ocuparea israeliană a Cisiordaniei şi tratamentul palestinienilor, a declarat sâmbătă că Israelul este un „stat terorist” după ce poliţia israeliană a lansat gloanţe de cauciuc şi grenade împotriva protestatarilor palestinieni, la
moscheea Al-Aqsa din Ierusalim.
Oktay consideră că musulmanii au responsabilitatea de a acţiona, menţionând că vinovăţia le aparţine tuturor celor care „nu manifestă o poziţie clară împotriva acestui lucru”.