Prima pagină » Știri externe » 600 de companii şi-au redus activitatea în Rusia

600 de companii şi-au redus activitatea în Rusia

Peste 600 de companii au ales să îşi întrerupă sau să îşi reducă activitatea în Rusia în urma invaziei Ucrainei din februarie, potrivit unor cercetători americani citaţi de BBC.
600 de companii şi-au redus activitatea în Rusia

Echipa de la Universitatea Yale a urmărit răspunsurile a peste 1.000 de mari companii şi spune că, în ciuda numeroaselor retrageri, o serie de firme occidentale îşi continuă activitatea în mod normal.

În lista lor, actualizată frecvent, ei au acordat „note” fiecărei companii în funcţie de cât de mult şi-a redus activitatea.

Firme – de la Heineken la Netflix – au primit nota 10 pentru că au oprit angajamentele din Rusia.

Pe de altă parte, companii precum Emirates Airlines şi JD.com au primit cea mai mică notă pentru că au continuat „business as usual”.