Ratko Mladici a fost "extrem de cooperativ" la sosirea sa la Haga

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia Ratko Mladici a fost "extrem de cooperativ" la sosirea sa, marţi seara, la centrul de detenţie al Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie de la Haga, a afirmat miercuri grefierul TPI, citat de AFP.

Urmărește
8 afișări

"Era extrem de cooperativ", a declarat grefierul John Hocking, în cursul unei conferinţe de presă organizată la TPI la o zi de la transferul în Olanda al fostului general, arestat la 26 mai în Serbia după 16 ani de fugă.

"Nu am întâmpinat nicio problemă în a ne înţelege", a afirmat el. "I-am explicat regulamentul în vigoare aici", în legătură cu vizitele şi apelurile telefonice, a precizat grefierul australian.

Cartierul penitenciar al TPI, instalat în interiorul unei închisori olandeze, se întinde pe mai multe etaje. "Avem circa 12 deţinuţi pe etaj", a declarat el. "Cel mai bun loc pentru Mladici va fi ales în zilele următoare", a adăugat acesta.

"În acest moment, medicul efectuează examenele obişnuite pentru nou-veniţi", a adăugat grefierul. "Unul dintre rolurile mele este să supraveghez dacă sunt respectate drepturile acuzaţilor şi unul dintre aceste drepturi este respectul la viaţă privată", a subliniat el. "Starea lor de sănătate ţine de domeniul privat".

Ratko Mladici, în vârstă de 69 de ani, a ajuns marţi seara pe aeroportul din Rotterdam la bordul unui avion al Guvernului sârb. El a fost condus apoi la Haga.

Fostul general este avuzat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), care s-a soldat cu aproximativ 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de persoane deplasate, între care masacrul de la Srebreniţa, în timpul căruia au fost ucişi aproximativ 8.000 de musulmani.

În Serbia, apărarea sa a invocat starea sa de sănătate precară pentru a întârzia transferul lui la Haga.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici