Prima pagină » Știri externe » Război comercial. China a suspendat exporturile unor minerale folosite în industria auto

Război comercial. China a suspendat exporturile unor minerale folosite în industria auto

China a suspendat exporturile anumitor minerale, care sunt cruciale pentru industria auto, industria semiconductorilor şi industria aerospaţială din întreaga lume. Mişcarea face parte din războiul comercial declanşat după anunţarea tarifelor vamale de către preşedintele SUA, Donald Trump.
Război comercial. China a suspendat exporturile unor minerale folosite în industria auto
Petru Mazilu
14 apr. 2025, 08:23, Economic

Metalele şi magneţii speciali fabricaţi cu acestea pot fi acum expediaţi din China doar cu licenţe speciale de export. Problema este că Beijingul abia a început să instituie un sistem pentru emiterea licenţelor, potrivit The New York Times. De aceea, aprovizionarea în întreaga lume ar putea scădea.

Luni, preşedintele Chinei, Xi Jinping, va ajunge în Vietnam, prima sa oprire dintr-un turneu de o săptămână care îl va duce şi în Malaezia şi Cambodgia. În timpul turneului vor fi semnate aproximativ 40 de acorduri comerciale.

Printre acestea, este un proiect al autorităţilor vietnameze care vor lua împrumuturi chinezeşti pentru a construi o parte a legăturii feroviare dintre nordul Vietnamului şi China. Proiectul are valoarea de 8,3 miliarde de dolari.