Prima pagină » Știri externe » Război comercial între Canada și SUA. Trudeau spune că taxele vamale ale lui Trump sunt „un lucru foarte prostesc”, iar Ottawa ripostează

Război comercial între Canada și SUA. Trudeau spune că taxele vamale ale lui Trump sunt „un lucru foarte prostesc”, iar Ottawa ripostează

Prim-ministrul Justin Trudeau a spus marți că noile taxe vamale ale lui Donald Trump asupra produselor canadiene sunt un „un lucru foarte prostesc” și a declarat că Ottawa va riposta imediat.
Război comercial între Canada și SUA. Trudeau spune că taxele vamale ale lui Trump sunt „un lucru foarte prostesc”, iar Ottawa ripostează
Iulian Moşneagu
04 mart. 2025, 20:13, Economic

Trudeau, vorbind la câteva ore după ce Trump a lansat un război comercial împotriva Mexicului și Canadei, a declarat că administrația de la Ottawa a impus imediat taxe de 25% pentru importuri americane în valoare de 30 de miliarde de dolari canadieni și, dacă va fi necesar, va viza alte produse în valoare de 125 de miliarde de dolari canadieni în termen de 21 de zile, informează Reuters.

„Nu există absolut nicio justificare sau necesitate pentru aceste tarife astăzi”, a declarat Trudeau reporterilor, adăugând că guvernul canadian va contesta măsurile SUA la Organizația Mondială a Comerțului și prin intermediul acordului comercial SUA-Mexic-Canada.

Trump a declarat că autoritățile canadiene nu au reușit să facă suficient pentru a stopa fluxul opioidului mortal fentanil în SUA, un argument pe care Trudeau l-a numit „complet fals, complet nejustificat”.

Trudeau, care se va retrage din funcția de prim-ministru după ce Partidul Liberal, aflat la putere, își va alege duminică un nou lider, i-a avertizat pe canadieni că urmează vremuri grele.

Canada, care trimite 75% din exporturi către Statele Unite, va intra în recesiune dacă tarifele nu sunt ridicate rapid, avertizează economiștii.

Însă și americanii ar avea de suferit, având în vedere cât de strâns legate sunt cele două economii. La sfârșitul lunii ianuarie, Wall Street Journal a declarat că Trump ar lansa „cel mai prostesc război comercial din istorie” dacă va merge mai departe.

„Nu este în obiceiul meu să fiu de acord cu Wall Street Journal, dar Donald, ei subliniază că, deși ești un tip foarte inteligent, acesta este un lucru foarte prostesc de făcut”, a spus Trudeau.

Acțiunile lui Trump sunt fără precedent și amenință să afecteze grav relațiile dintre cei trei parteneri comerciali.

Quebec și Ontario au început să scoată alcoolul american de pe rafturile magazinelor, iar suporterii canadieni au început să huiduie echipele americane.

„Vom încerca să cumpărăm produse canadiene și să renunțăm la bourbon și la alte produse americane clasice. Și da, probabil că vom continua să huiduim imnul american”, a declarat Trudeau.

„Dar lăsați-mă să le spun americanilor, nu vă huiduim, nu vă huiduim echipele, nu vă huiduim jucătorii. Noi huiduim o politică care este menită să ne facă rău. Și suntem insultați și suntem furioși … vom lupta și vom câștiga”.