- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Război între autorităţile din Madrid şi imigranţi români şi marocani
Locuitorii din Canada Real Galian, o suburbie a Madridului, unde au avut loc recent confruntări între poliţie şi imigranţi, în special marocani şi români, sunt hotărâţi să lupte pentru a-şi păstra casele ameninţate de demolare, relatează AFP într-un repotaj realizat în această zonă.
Război între autorităţile din Madrid şi imigranţi români şi marocani
Abdul, un marocan în vârstă de 30 de ani, stă aşezat pe ruinele casei sale, demolată cu o zi înainte de primărie, după o "mini-intifada" a vecinilor solidari împotriva poliţiei. Asemeni lui sunt alte circa 1.000 de familii care se tem că vor primi avizul de demolare a locuinţelor lor, construite ilegal.
Distrugerea, joi, a casei lui Abdul a stârnit violenţe în această localitate situată la periferia de est a capitalei.
Sosirea poliţiştilor pentru evacuarea familiei a generat o serie de ciocniri cu imigranţii. Agenţii de securitate au fost primiţi cu pietre şi au ripostat folosind bastoanele din dotare şi gloanţele de cauciuc. Bilanţul acestor ciocniri a fost de circa 20 de răniţi, în special poliţişti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXIT POLL 21:00 Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
"Unde vom merge dacă ne vor demola casa? Un apartament de închiriat costă 800 de euro, iar eu câştig 1.000 de euro, cum să plătesc?", comentează Ahmed, un marocan în vârstă de 38 de ani.
Circa 200 de persoane au manifestat vineri împotriva "brutalităţii" agenţilor veniţi să evacueze familia lui Abdul şi împotriva viitoarelor decizii judiciare de demolare a altor locuinţe.
Ei au protestat în faţa primăriei celui mai apropiat district, mărşăluind timp de trei ore pe marginea autostrăzii.
O primă victorie a fost deja obţinută. După incidentele de joi, un tribunal administrativ din Madrid a prelungit pe termen "nedefinit" decizia de interzicere a demolării caselor a şapte familii de români.
Un adevărat "oraş în oraş", cu 2.000 de locuinţe construite ilegal, Canada Real Galiana este departe de a fi o suburbie obişnuită.
Oamenii muncesc, în principal în construcţii, iar copii sunt şcolarizaţi. Unele case sunt adevărate vile, cu peluză, grădină şi antene satelit. Toţi consumă ilegal apă şi electricitate.
Construite pe fostele rute de transhumanţă, terenuri fără autorizaţie de construcţie din secolul al XIII-lea, casele au început să apară ca ciupercile în ultimii 40 de ani, când dictatura lui Franco (1939-1975) s-a deschis către economia de piaţă.
De atunci, ţăranii din Estremadura şi Andaluzia au devenit muncitori şi au lăsat loc unei populaţii formată în principal din imigranţi, marocani, români, precum şi romi sedentari.
Terenurile aparţin din punct de vedere juridic regiunii Madrid, care vrea să le recupereze. Mai mulţi aleşi ai regiunii şi organizaţiile neguvernamentale cer o rezolvare globală, care să ia în considerare situaţia familiilor evacuate.
Samira, o elevă în vârstă de 17 ani care a lipsit de la cursuri pentru a participa la proteste, scrie pancarte: "Nu demolării! Suntem persoane, nu câini!".
Tânăra, care poartă văl musulman şi visează să devină dentist, este fascinată de mulţimea de jurnalişti veniţi după incidente: "Spuneţi mai ales că suntem oameni normali, nu există aici traficanţi de droguri".
"Poliţia va trebui să mă omoare ca să plec de aici", afirmă Guadalupe, o spaniolă în vârstă de 35 de ani, care locuieşte de 15 ani în această suburbie. "Bătăii de ieri i-am zis Intifada din Spania", adaugă ea, a cărei casă, protejată de o poartă mare şi de doi câini este una dintre cele mai mari din cartier.
"Sunt de acord, este ilegal, dar ar fi trebuit să ne spună în urmă cu 15 ani, când am construit casa", afirmă ea.
În apropierea ruinelor casei demolate, au fost aduse deja cărămizi noi. Abdul este pregătit să reconstruiască o casă pentru familia sa.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 00:46
-
astăzi, 00:35