Războiul din Golf (1990 - 1991) - coaliţia naţiunilor unite împotriva unui dictator care a invadat o ţară suverană

Sursa Colaj Foto - US Army/US Air Force -Wikipedia Commons 

Cauzele conflictului - Kuweitul era un ofertant petrolier mai bun decât Irakul, iar Saddam a devenit invidios 

Între anii 1980 şi 1988, Irakul condus de dictatorul Saddam Hussein şi Iranul condus de Ayatollahul Khomeini s-au războit. Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi Germania de Vest au ales să-l susţină pe Saddam. 

Saddam era un dictator sângeros, plin de cruzime, dar pentru Ronald Reagan, ameninţarea fundamentalistă dinspre Iran era mai mare. 

Când Irakul a încheiat un acord de pace cu Iranul, în 1990, fiind epuizat financiar, a reînceput o veche dispută privind cotele şi tarifele de petrol cu Kuweit, vecinul său sudic, un stat mic, dar foarte bogat în petrol.

Puţurile petroliere din Kuweit, incendiate de invadatorii irakieni - US Army 

Şi-a crescut producţia cu 40%. Scăderea preţului petrolului şi producţia mai competitivă a Kuweitului, care era un mai bun ofertant pentru lumea dezvoltată, a avut efecte catastrofale asupra economiei irakiene.

Saddam a acuzat Kuweit de război economic, dar şi pentru că ar fi forat în diagonală peste graniţa irakiană şi pentru piratarea petrolieră din Rumalia, ce aparţinea Irakului. 

Cele două ţări au început să-şi conteste graniţele prin negocieri ce s-au dovedit eşuate în iulie 1990. 

Pe 2 august 1990, Saddam Hussein a invadat Kuweit pentru a pune mâna pe resursele sale de petrol. În câteva ore, l-a cucerit, fiind trimişi în luptă 650,000 de soldaţi. 

Pe 7 august, trupele americane au intrat în Arabia Saudită după ce preşedintele american George Bush a anunţat declanşarea unei misiuni defensive. Obiectivul era împiedicarea trupelor irakiene să invadeze Arabia Saudită, mai ales după ce Saddam Hussein a declarat că Kuweitul îi aparţine Irakului. 

Pe 23 august, dictatorul irakian a luat un grup de ostatici, printre care şi un copil de şase ani, şi s-a filmat în timp ce spunea că să sperăm că prezenţa voastră ai, ca oaspeţi, nu va fi de lungă durată. 

Între timp, pentru că Irakul avea datorii de 26 miliarde de dolari către Arabia Saudită, Saddam a ordonat atacarea acesteia. 

Avioanele F-16 în Operaţiunea Furtuna în Deşert - US Air Force 

Începe "Operaţiunea Scutul Deşertului" 

Pe 11 septembrie 1990, Bush a declarat la televizor că 120,000 de soldaţi irakieni şi 850 de tancuri au intrat în Kuweit şi ameninţă Arabia Saudită. Preşedintele a anunţat că America va acţiona pentru a combate agresiunea irakiană. 

Naţiunile Unite nu puteau ignora cum suveranitatea unui stat era încălcată în mod abuziv, iar opinia publică mondială s-a mobilizat împotriva Irakului, scria J.M. Roberts în cartea sa despre Istoria Lumii. 

Arabia Saudită, Siria, Qatar, Egiptul, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Canada, Australia, Turcia, Japonia, Coreea de Sud, inclusiv fostele state comuniste ca România, Polonia, Ungaria, cu consimţământul Uniunii Sovietice care era în decădere, s-au coalizat împotriva Irakului. 

Pentru prima oară în istorie, cea mai mare coaliţie de naţiuni formată de la războiul din Coreea încoace, s-a bătut cu un singur stat. 

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat acţiunile Irakului printr-o serie de rezoluţii, fiind autorizat utilizarea forţei.

Liga Arabă, NATO şi ONU au condamnat, rând pe rând, acţiunile ostile ale Irakului.  

Între timp, America a trimis două grupuri navale de luptă în zonă - portavioanele USS Dwight D. Eisenhower şi USS Independence,  apoi încă alte două grupuri navale - USS Missouri şi USS Wisconsin, pentru a descuraja orice altă act de agresiune irakiană.

Numărul militarilor americani a crescut la 500,000. Începuse Operaţiunea Scutul Deşertului. 

48 de aeronave americane au fost trimise în Arabia Saudită să oatruleze la graniţa dintre Irak, Kuweit şi Arabia Saudită. 

Pe 29 noiembrie 1990, Consiliul de Securitate al ONU i-a dat Irakului un ultimatum: să-şi retragă trupele din Kuweit până pe 15 ianuarie 1991. 

Saddam a solicitat, la schimb, retragerea trupelor israeliene din Cisiordania, Fâşia Gaza şi înălţimile Golan.

Americanii erau însă deja pregătiţi pentru război, mai ales britanicii care porniseră la vânătoare de rachetele irakiene SCUD ce erau îndreptate spre oraşeie israeliene. 

Pe 12 ianuarie 1991, Congresul SUA a autorizat utilizarea forţei armate pentru alungarea trupelor irakiene din Kuweit.

Tanc M1 Abrams în operaţiunea de eliberare a Kuweitului  - US Army 

Şi astfel, a început Operaţiunea Furtuna în Deşert 

America, împreună cu forţele coaliţiei, a declanşat cea mai colosală campanie de bombardamente aeriene cum nu s-au mai văzut de la Vietnam încoace. 

Rachetele inteligente ghidate prin computere, avioanele F-16, aeronavele A-10 Warthog şi rachetele de croazieră au năvălit peste mai multe baze militare ale Irakului, inclusiv asupra aerodromurilor, palatelor prezidenţiale şi clădirilor guvernamentale ale Bagdadului, şi asupra instalaţiilor militare, lansatoarele de rachete Scud, barajelor, staţiilor de pompare cu apă, centralelor electrice, porturilor, conductelor şi rafinăriilor petroliere şi podurilor. 

A-10 Thunderbolt  II - US Air Force 

Rodney Castleden scrie că Războiul din Golf a fost primul război computerizat din istorie datorită tehnologiei GPS, fotografiilor luate prin satelit şi calculării coordonatelor de mare precizie.

Din cauza armelor inteligente şi gradului acestora de mare distrugere, Irakul a ajuns o ţară ruinată precum ţările devastate de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar capacitatea sa de producţie a ajuns la sub 4%. 

"Marele Duel, mama tuturor bătăliilor, a început. Zorii Victoriei se apropie odată cu această mare confruntare" 

(Saddam Hussein, postul naţional de radio din Bagdad, 17 ianuarie 1991)

Saddam Hussein era acum considerat noul Adolf Hitler sau Anticristul de la finalul mileniului 2 d.Hr., unul plin de războaie sângeroase (lumea încă credea că în anul 2000 va avea loc A Doua Venire a lui Cristos). 

În Kuweit avea să se poarte bătălia finală - Armaghedonul, iar Irakul era noul Babilon creat pe ruinele celui vechi care a asuprit şi înrobit poporul evreu.

Aproape 1 milion de soldaţi au fost trimişi să lupte pentru eliberarea Kuweitului de sub forţele răului, printre care 700,000 de militari americani, majoritatea de religie creştină. 

Saddam a încercat, fără succes, să atragă ţările arabe într-un Jihad global împotriva creştinităţii. Însă ţările arabe din golf, bogate în petrol, au preferat să fie de partea Americii. 

La numai după o lună, Irakul a fost înfrânt...

Trupele irakiene invadatoare s-au retras,între 20,000 şi 50,000 de soldaţi irakieni fiind ucişi şi alţi 75,000 au fost răniţi. 

Coaliţia a pierdut 292 de soldaţi, şi asta graţie tehnologiei militare de ultima oră, dar şi a aeronavelor supersonice. Luptele directe au fost puţine la număr, mare parte dintre militarii ucişi au fost din motive non-ostile sau din cauza unor focuri prieteneşti. 

Sute de mii de soldaţi americani au murit.....de plictiseală, fenomen bine ilustrat în filmul Jardhead din 2005.

Nu era cu capcane şi tuneluri ca-n Vietnam, nu erau luptători aprigi şi avioane kamikaze ca-n Pacific în Al Doilea Război Mondial, nu era cu tranşee şi gaz toxic (deşi putea să fie ) ca-n Germania Primului Război Mondial.  Doar nisip, căldură, nişte inamici nevăzuţi pentru că erau la mare depărtare şi multă plictiseală. 

Războiul din Golf a fost pentru America primul mare război câştigat, redând încrederea armatei americane după înfrângerea dezastruoasă din Vietnam petrecută cu două decenii în urmă.  

După ce a invadat Kuweit, Saddam era convins că nimeni nu va riposta.

Dar ONU a impus imediat sancţiuni economice Irakului.

SUA şi o coaliţie de 31 de state, şi-au pus la bătaie toate forţele combinate, terestre şi aeriene. A urmat de o campanie de bombardamente aeriene de cinci săptămâni din 17 ianuarie 1991. 

Saddam Hussein anunţa la radio Armaghedonul, bătălia finală dintre islam şi creştinism. Dar nimeni nu-l asculta, în timp ce opt elicoptere americane AH-64 Apache îi făceau ţăndări aparatura radar irakiană. 

88,500 de tone de bombe au fost lansate, distrugând infrastructura civilă şi militară irakiană, în special bombe gravitaţionale şi rachete inteligente în cantitate de 2000 de tone, lansate de bombardierele americane F-117, aceşti lilieci ai morţii. 

Irakul nu s-a putut apăra decât cu rachetele Scud, bombardând Israelul, sperând astfel că va convinge statele arabe să i se alăture într-un Jihad Global. 

Israelul a rezistat, graţie sistemului de apărare american. 

În 1991, Occidentul nu a livrat avioane F-16 Kuweitului, ci le-a trimis să bombardeze Irakul 

Pe 24 februarie, George Bush a trimis la luptă trupele terestre din Regimentul 2 de Blindate , dinspre Kuweit, în timp ce Corpul de Armată XVIII Aeropurtat străungea apărarea din sudul Irakului, protejată de Divizia 6 B Blindate Uşoare din Franţa, alături de Divizia 1 Blindate din Marea Britanie. 

Trupele irakiene s-au retras după două zile din Kuweit. 

Irakienii au incendiat puţurile de petrol, iar aviaţia americană a bombardat intensiv convoaiele de militari şi civili irakieni care fugeau speriaţi din Kuweit. 

Imaginile cu Autostrada Morţii, cu  cadavrele carbonizate ale civililor irakieni de către aeronavele A-10 a tresărit nemulţumiri din partea spectatorilor occidentali, care urmăreau în direct operaţiunile aeriene. 

Autostrada Morţii - Wikipedia Commons 

Pe 28 februarie, Bush a ordonat încetarea focului. S-a declarat mulţumit pentru că a dus un război curat. 

La întoarcere, veteranii au fost primiţi într-o paradă militară triumfală, în aplauzele americanilor care erau încă afectaţi de sindromul Vietnam. 

Războiul Rusiei în Ucraina ar fi putut deveni Războiul Golfului generaţiei actuale? 

Războiul Rusiei din Ucraina nu poate fi ca Primul Război din Golf din mai multe motive. Unul dintre ele este că Ucraina nu este membră a NATO, deci alianţa militară nu are obligaţia de a-i apăra teritoriul de agresiunea rusă.

Dar nici Kuweit nu era.

Deci motivul principal ar fi că o intervenţie militară directă a NATO în Ucraina ar putea duce la un risc de confruntare nucleară între SUA şi Rusia, cele mai mari puteri nucleare din lume.

De aceea, preşedintele Biden şi secretarul general al NATO, Stoltenberg, au declarat că NATO nu va trimite forţe să lupte în Ucraina. 

În schimb, NATO se concentrează pe consolidarea securităţii şi apărării statelor membre care se învecinează cu Rusia şi Ucraina, cum ar fi Polonia, România şi statele baltice.

NATO a adoptat o serie de măsuri defensive de la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, cum ar fi crearea unei Forţe de Răspuns Rapide, desfăşurarea de trupe şi echipamente suplimentare în Europa de Est şi sporirea exerciţiilor militare comune. Aceste măsuri au ca scop să descurajeze Rusia să încalce integritatea teritorială a oricărui stat membru NATO şi să asigure aliaţii est-europeni că alianţa transatlantică este angajată în apărarea lor. 

Ucraina a cerut aderarea la NATO pentru a beneficia de protecţia alianţei, dar procesul este complicat şi îndelungat. Ucraina trebuie să îndeplinească o serie de criterii politice, economice şi militare pentru a fi eligibilă pentru aderare.

De asemenea, toate statele membre NATO trebuie să fie de acord cu invitaţia Ucrainei, ceea ce nu este garantat având în vedere opoziţia unor ţări precum Franţa sau Germania la o extindere rapidă a NATO. În plus, aderarea Ucrainei la NATO ar putea provoca o reacţie negativă din partea Rusiei, care consideră extinderea NATO ca o ameninţare la adresa securităţii sale naţionale. 

Prin urmare, războiul din Ucraina este diferit de cel din Golf din 1991, atât din punct de vedere al contextului geopolitic, cât şi al implicării internaţionale. NATO nu poate trimite trupe în Ucraina fără a risca un conflict major cu Rusia, dar oferă sprijin politic şi material Ucrainei pentru a rezista agresiunii ruseşti.

Impunerea zonei de interdicţie aeriană în Ucraina ar fi prevenit masacrele de la Bucha, Bakhmut, Mariupol, Irpin şi Hostomel?

O zonă de interdicţie aeriană este o zonă în care anumite avioane nu au voie să zboare, de obicei pentru a preveni atacurile sau supravegherea.

O zonă de interdicţie aeriană peste Ucraina ar însemna că forţele militare - în special forţele NATO - s-ar angaja direct în lupte cu orice avion rusesc observat pe cerul Ucrainei şi ar trage asupra lor dacă este necesar. 

Problema este că impunerea şi menţinerea unei zone de interdicţie aeriană peste Ucraina, în faţa rezistenţei hotărâte a Rusiei, ar fi costisitoare şi ar putea duce la lupte directe între piloţii americani şi ruşi.

Acest lucru ar risca o escaladare rapidă a conflictului şi o posibilă confruntare nucleară între cele două mari puteri nucleare.

Marea Britanie a declarat că nu va ajuta la impunerea unei zone de interdicţie aeriană peste Ucraina, deoarece lupta cu avioanele ruseşti ar declanşa un  război în toată Europa\.  SUA a exclus şi ea această opţiune, din motive similare. 

Dar câte masacre şi acte de genocid (ce ar fi fost comise de forţele irakiene) au fost evitate în Kuweit în 1991, şi asta pentru că George Bush a avut tăria de a forma o coaliţie internaţională în respingerea invadării unei ţări suverane? 

Irakul deţinea şi utilizase arme chimice asupra civililor kurzi şi iranieni în anii 1980. 

Soldaţii americani făceau instructaje şi primeau echipamente şi măşti pentru a fi protejaţi de gazul sarin şi gazul mustard.  

Dacă nu avea arme nucleare, Rusia condusă de Putin n-ar fi meritat din plin să fie pedepsită de o coaliţie internaţională, aşa cum s-a procedat cu Irakul condus de Saddam în 1991 pentru fapta sa de violare a teritoriului unui stat suveran? 

Între timp, ucrainenii susţin că au fost atacaţi de ruşi cu fosfor şi arme termobarice.