- Home
- Externe
- PARIS, (10.08.2011, 21:28)
- Valentin Vidu ,
Războiul din Libia, în blocaj: Patru foşti eurodeputaţi s-au întâlnit la Tripoli cu oficiali ai regimului libian
Patru foşti eurodeputaţi, trei francezi şi unul britanic, au efectuat, la începutul lui august o vizită la Tripoli, unde au avut contacte cu oficiali ai regimului colonelului Muammar Kadhafi, a anunţat unul dintre ei.
Urmărește
1083 afișări
Războiul din Libia, în blocaj: Patru foşti eurodeputaţi s-au întâlnit la Tripoli cu oficiali ai regimului libian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"După 140 de zile de război al coaliţiei, se constată că acest conflict NATO-Libia este marcat de un blocaj, din care pare dificil de ieşit", scriu, într-o declaraţie transmisă AFP, cei patru foşti deputaţi europeni, între care şi francezul Thierry Cornillet (Partidul Radical, de centru-dreapta), preşedinte al Asociaţiei Internaţionale al Regiunilor Francofone (AIRF), care afirmă că a fost invitat de aleşi din ţările regiunii subsahariene să organizeze această vizită.
"Cum să nu îţi pui întrebări asupra unei intervenţii militare, iniţial legitime, sub egida ONU, pentru neutralizarea spaţiului aerian libian şi protejarea populaţiilor civile din Benghazi, când constaţi că aceasta şi-a pierdut, ulterior, neutralitatea şi raţiunea sa originară?", afirmă ei.
La finalul vizitei, în perioada 4-7 august, la Tripoli, aceştia îşi exprimă uimirea "faţă de subestimarea de către NATO a importanţei reale, politice şi militare, a lui Muammar Kadhafi şi supraestimarea reprezentativităţii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) şi a capacităţii sale de a extinde revolta dincolo de regiunea (oraşului) Benghazi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
-
Criza politică din Coreea de Sud. Preşedintele Yoon nu va participa la audierea de punere sub acuzare. Motivul invocat
-
Zelenski le cere aliaţilor să-şi onoreze promisiunile privind livrările de arme către Ucraina
Ei s-au întâlnit cu reprezentanţi ai regimului libian, între care Beshir Saleh, un apropiat al colonelului Muammar Kadhafi.
Cei patru membri ai acestei delegaţii, şi anume Cornillet, Margie Sudre, fost minsitru şi membru al UMP, majoritatea prezidenţială, Michel Scarbonchi, fost membru al PRG, de centru-stânga, şi britanicul John Corrie, conservator, preconizează organizarea, la Paris, a unei "Comisii pregătitoare a unui dialog interlibian reunind, sub egida ONU şi Uniunii Africane (UA), reprezentanţi ai NATO, Uniunii Europene (UE), autorităţilor de la Tripoli şi CNT".
Deputaţii susţin eforturile de mediere ale UA în această criză, au anunţat aceştia.
Cornillet a precizat că Ministerul francez al Afacerilor Externe a fost informat cu privire la sejurul lor abia la întoarcere.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare. „Puterea” reunește membri ai armatei şi ai Gărzilor Revoluţionare islamice
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Documentele Reginei Elisabeta urmează să fie făcute publice în curând. Experții se tem de cenzurarea acestora
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe