Războiul din Siria: Zeci de morţi în confruntări militare produse în ultimele 24 de ore
Confruntările au avut loc în provinciile siriene Idleb şi Hama, unde este activ grupul terorist Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta filială siriană a reţelei Al-Qaida.
Agenţia oficială de presă SANA a confirmat că au loc operaţiuni antiteroriste intense în provinciile Idleb şi Hama.
Potrivit organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), serviciile de securitate siriene au atacat poziţii ale grupurilor islamiste Hayat Tahrir al-Sham şi Partidul Islamic din Turkestan.
Luptele s-au soldat, potrivit OSDO, cu moartea a 15 islamişti şi a 11 membri ai serviciilor de securitate siriene.