Războiul din Ucraina, ziua 108. Zelenski: Oprirea invaziei ruseşti este crucială pentru întreaga lume. Luptele intense continuă în Sievierodonetsk

Urmărește
23077 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 108. Zelenski: Oprirea invaziei ruseşti este crucială pentru întreaga lume. Luptele intense continuă în Sievierodonetsk

Sursa Foto - Hepta

UPDATE 22.00 Bombardamentele ruseşti asupra uzinei chimice Azot din oraşul ucrainean Sievierodonetsk au provocat un incendiu puternic după o scurgere de ulei de radiator, a declarat sâmbătă guvernatorul din Luhansk, Serhiy Gaidai, conform Reuters.

UPDATE 21.00 Începând cu 10 iunie, forţele ruseşti din jurul oraşului Sievierodonetsk nu au făcut progrese în sudul oraşului. Lupte intense de stradă sunt în curs de desfăşurare, arată cea mai recentă informare a ministerului britanic al apărării, conform Sky News.

UPDATE 20.00 Un cetăţean din Republica Cehă a fost ucis în timp ce lupta în estul Ucrainei, a declarat sâmbătă ministrul ceh de externe Jan Lipavsky. Mai mult de o sută de cehi s-au alăturat forţelor armate ucrainene, cu acordul autorităţilor cehe, pentru a ajuta la apărarea Ucrainei de la invazia rusă din 24 februarie.

Pierderi Rusia

32.050 de soldaţi ruşi au fost ucişi şi 1.419 tancuri au fost distruse, conform celei mai recente actualizari oferită de Ucraina privind pierderile suferite de Rusia de la începutul războiului.

Alte echipamente militare care au fost distruse includ 178 de elicoptere, 212 avioane, 712 sisteme de artilerie, 579 de drone, 222 lansatoare de rachete, 3.466 fr vehicule blindate şi 13 nave.

Sute de mii de tone de cereale, distruse în Ucraina

Este posibil ca până la 300.000 de tone de cereale să fi fost depozitate în depozitele care, potrivit Kievului, au fost distruse de bombardamentele ruseşti de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat sâmbătă ministrul adjunct al agriculturii, Taras Vysotskyi, conform Reuters.

Vorbind la televiziunea naţională, Vysotskyi a declarat că, potrivit înregistrărilor, la începutul războiului, pe 24 februarie, depozitele de la unul dintre cele mai mari terminale de mărfuri agricole din Ucraina, situat în portul Mykolaiv de la Marea Neagră, deţineau 250.000-300.000 de tone de cereale, în principal grâu şi porumb.

Zelenski: Oprirea invaziei ruseşti este crucială pentru întreaga lume

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, la dialogul Shangri-La din Singapore, că rezultatul războiului din ţara sa nu afectează doar Ucraina, ci şi viitorul ordinii internaţionale.

Ucraina încearcă să îi alunge pe ruşi din zonele pe care le controlează de la începutul războiului şi se apără împotriva atacurilor ruseşti feroce în estul ţării, în special în jurul oraşului Severodoneţk.

Luând act de sprijinul acordat până acum de Occident şi de aliaţii săi asiatici, Zelenski a declarat că este crucial ca naţiunile care trimit ajutor să nu se lase mai prejos, potrivit Reuters.

„Sunt recunoscător pentru sprijinul dumneavoastră... dar acest sprijin nu este doar pentru Ucraina, ci şi pentru dumneavoastră", a spus el. "Pe câmpurile de luptă din Ucraina se decid viitoarele reguli ale acestei lumi, alături de limitele posibilului".

El a menţionat că Rusia blochează porturile din Marea Neagră şi Marea Azov, ţinând exporturile de alimente ucrainene departe de piaţa mondială. Acest lucru îi afectează nu doar pe ucraineni, ci întreaga lume, a spus el.

"Dacă ... din cauza blocajelor ruseşti nu vom putea exporta produsele noastre alimentare, lumea se va confrunta cu o criză alimentară acută şi severă şi cu foamete în multe ţări din Asia şi Africa", a spus el.

Zelenski a legat în mod direct acţiunile Rusiei de creşterea preţurilor la produsele de bază, spunând că a blocat mai întâi energia pentru a face ca preţurile să crească, iar acum face acelaşi lucru cu alimentele.

Zelenski a adăugat că armata sa nu are ambiţia de a se deplasa pe teritoriul rusesc: "Vă rog să vă amintiţi că războiul se desfăşoară pe teritoriul nostru. Oamenii din Ucraina mor. ... Nu vrem să mergem pe teritoriul rusesc".

Ambasadorul Ucrainei la Singapore, Katerina Zelenko, a insistat asupra urgenţei unui ajutor suplimentar.

"Înţelegem că va dura ceva timp, dar timp este ceea ce nu avem", a spus ea

Rusia afirmă că a doborât trei avioane de război ucrainene

Armata rusă a doborât două avioane MIG-29 în regiunea Mikolayiv şi un avion de vânătoare Su-25 în regiunea Harkov, a precizat ministerul într-un comunicat citat de Reuters.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei.

Rusia aruncă tot ce are în luptă. Raport: Forţele ruseşti au lansat rachete anti-navă din anii 1960 împotriva unor ţinte terestre din Ucraina

Forţele ruseşti au lansat probabil rachete anti-navă din anii 1960, destinate să distrugă portavioane cu focoase nucleare, împotriva unor ţinte terestre din Ucraina, potrivit unui raport al serviciilor de informaţii militare britanice, relatează AP.

În raport se preciază că rachetele Kh-22 de 5,5 tone, atunci când sunt folosite în atacuri terestre sunt imprecise şi pot provoca daune colaterale.

Rusia foloseşte probabil astfel de arme deoarece duce lipsă de rachete moderne mai precise, a declarat Ministerul britanic al Apărării. Acesta nu a oferit detalii despre locul exact în care se crede că au fost folosite astfel de rachete şi nu a existat o confirmare imediată din partea autorităţilor ucrainene cu privire la utilizarea rachetelor.

Şi Ucraina şi Rusia au consumat cantităţi mari de armament în ceea ce a devenit un război de uzură pentru regiunea estică cunoscută sub numele de Donbas, punând la grea încercare resursele şi stocurile lor. Zona se învecinează cu Rusia şi a fost controlată parţial de separatiştii susţinuţi de Moscova începând din 2014.

Raportul Ministerului britanic al Apărării a precizat că apărarea aeriană ucraineană încă impiedică avioanele tactice ruseşti să efectueze lovituri în mare parte din ţară.

UPDATE - Armele chimice 

Organizaţia mondială de supraveghere a armelor chimice a declarat vineri că urmăreşte îndeaproape Ucraina de la invazia rusă pentru a monitoriza „ameninţările cu utilizarea armelor chimice”.

Agence France-Presse relatează: Şeful Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, Fernando Arias, s-a întâlnit cu preşedintele parlamentar al Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, pentru a discuta „implementarea Convenţiei privind Armele Chimice”, a declarat organizaţia de la Haga.

UPDATE  - Masacru în Mariupol

Potrivit The Guardian, Rusia a demolat 1.300 de clădiri înalte în oraşul Mariupol, fără a îndepărta cadavrele rezidenţilor, a transmis Vadym Boichenko, primarul oraşului Mariupol.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici