Războiul din Ucraina, ziua 1084. Zelenski afirmă că membri ai echipei lui Trump vor vizita Kievul în această săptămână / Trump vrea acces la resursele naturale ale Ucrainei
- Reprezentanţi ai echipei preşedintelui american Donald Trump vor vizita Ucraina în această săptămână, a declarat Volodimir Zelenski.
- Vicepreşedintele SUA, JD Vance, se va întâlni cu Zelenski la Conferinţa de Securitate de la München
- Sprijinul american pentru Ucraina are un preţ uriaş: Trump a cerut Kievului echivalentul a 500 de miliarde de dolari de pământuri rare.
![Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 1084. Zelenski afirmă că membri ai echipei lui Trump vor vizita Kievul în această săptămână / Trump vrea acces la resursele naturale ale Ucrainei](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/22689173/1/8021145-hepta-mediafax-foto-abacapress-hepta.jpg?width=560)
Sprijinul american pentru Ucraina are un preţ uriaş
Preşedintele Donald Trump a declarat că SUA ar trebui să primească o parte din resursele naturale ale Ucrainei drept compensaţie pentru sutele de miliarde pe care le-a cheltuit pentru a ajuta Kievul să reziste invaziei Rusiei.
„Le-am spus (oficialilor ucraineni - n.r.) că vreau echivalentul a 500 de miliarde de dolari de pământuri rare. Şi, în esenţă, au fost de acord să facă asta. Cel puţin aşa nu ne-am simţi nişte proşti”, a declarat Trump, conform Politico.
„Altfel, suntem proşti. Le-am spus că trebuie să să obţinem ceva. Nu putem continua să plătim aceşti bani”, a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu anunţă că procurorii au trimis mascaţii acasă la şeful său de campanie. Reacţia Poliţiei
-
Constanţa: Plan roşu de intervenţie activat după ce un copil a pulverizat spray cu piper la şcoală
-
UE a anunţat astăzi că a pregătit „contramăsuri ferme" împotriva SUA. Ursula von der Leyen: „UE va acţiona pentru a-şi proteja interesele economice"
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, se va întâlni cu Zelenski la Conferinţa de Securitate de la München
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, se va întâlni vineri cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Conferinţa de Securitate de la München, pe fondul apelurilor pentru încheierea războiului cu Rusia, scrie The Times of Israel.
Întâlnirea are loc într-un context în care Washingtonul îşi intensifică eforturile de a pune capăt războiului cu Rusia, care durează de aproape trei ani.
În paralel, preşedintele SUA, Donald Trump, a confirmat că îl va trimite pe Keith Kellogg în Ucraina pentru a propune un plan care să oprească conflictul. Kellogg ar urma să ajungă în Ucraina pe 20 februarie.
Zelenski a declarat recent că cere „pace reală şi garanţii de securitate eficiente” din partea Washingtonului, menţionând că acestea ar trebui să includă siguranţa statului ucrainean, a economiei şi a resurselor sale, precum şi un impact asupra întregii lumi libere.
Mai mult decât atât, Zelenski a indicat că pregăteşte o întâlnire cu preşedintele Trump, deşi nu a fost stabilită încă o dată exactă. Trump a spus că „probabil” se va întâlni cu preşedintele ucrainean, dar a exclus posibilitatea de a merge la Kiev.
Lituania va aloca 32 de milioane de euro pentru educaţia refugiaţilor ucraineni
Lituania va aloca aproape 32 de milioane de euro în 2025 pentru susţinerea educaţiei ucrainenilor care s-au relocat în ţară din cauza războiului, anunţă The Kyiv Independent.
Din această sumă, 4,2 milioane de euro vor fi direcţionate pentru acoperirea taxelor universitare, burselor şi granturilor, în timp ce 28,7 milioane de euro vor fi alocate pentru educaţia copiilor ucraineni în grădiniţe, şcoli primare sau private.
Fondurile vor fi destinate ucrainenilor care s-au înscris la universităţile lituaniene în perioada 2022-2023. O decizie privind fonduri suplimentare pentru anul şcolar începând din septembrie 2025 urmează să fie luată ulterior, în funcţie de numărul de studenţi potenţiali.
Lituania a fost un aliat de nădejde al Ucrainei încă de la începutul invaziei ruseşti, susţinând ţara atât prin iniţiative umanitare, cât şi prin ajutoare militare şi eforturi diplomatice.
Zelenski afirmă că membri ai echipei lui Trump vor vizita Ucraina în această săptămână
Reprezentanţi ai echipei preşedintelui american Donald Trump vor vizita Ucraina în această săptămână, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul unei conferinţe de presă la Kiev.
Zelenski a anunţat săptămâna trecută că guvernul ucrainean „finalizează detaliile” pentru prima vizită a unei delegaţii americane în Ucraina de la revenirea lui Trump la Casa Albă. Cu toate acestea, preşedintele nu a precizat cine anume va face parte din delegaţie.
„Vor fi câteva persoane din echipa preşedintelui Trump aici în Ucraina în această săptămână, chiar înainte de Conferinţa de Securitate de la Munchen. Apoi va fi conferinţa, iar eu voi avea mai multe întâlniri acolo, inclusiv cu vicepreşedintele SUA (J.D. Vance - n.r.)”, a declarat Zelenski.
Zelenski a adăugat că este necesar să ne concentrăm asupra muncii comune între echipele ucraineană şi americană.
„Desigur, pot exista opinii diferite, dar trebuie să existe o viziune comună asupra lucrurilor principale: cum să îl oprim pe Putin şi cum să oferim garanţii de securitate Ucrainei”, a spus Zelenski.
Biroul prezidenţial a mai declarat anterior că Ucraina se pregăteşte să îl găzduiască pe emisarul special al lui Trump pentru Ucraina-Rusia, Keith Kellogg, în februarie.
Potrivit unor surse din cadrul Biroului Preşedintelui Ucrainei, Kellogg va vizita Ucraina pe 20 februarie, după Conferinţa de Securitate de la München.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/22689013/1/8020904-hepta-mediafax-foto-abacapress-hepta.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/cancan-1-mihai-mincu2-1739250307.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22689173&pid=1)