Mai devreme în cursul zilei, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunțat că trupele ucrainene au capturat doi cetățeni chinezi care luptau alături de o unitate rusă în regiunea Donețk.
„Suntem la curent cu aceste rapoarte conform cărora Ucraina a capturat doi cetățeni chinezi care luptau în numele Rusiei în Ucraina”, a declarat purtătoarea de cuvânt, adăugând că „este îngrijorător că soldații chinezi au fost capturați”.
Bruce a mai spus că implicarea directă a Coreei de Nord în război e îngrijorătoare și a subliniat rolul Chinei în sprijinirea războiului Moscovei.
Uniunea Europeană solicită Rusiei să fie de acord cu termenii propuși pentru încetarea focului în Ucraina și este gata să ofere orice asistență pentru obținerea păcii.
Acest lucru a fost declarat marți la Consiliul de Securitate al ONU de către reprezentantul permanent al Uniunii Europene la ONU, Stavros Lambrinidis, potrivit Ukrinform.
„Facem apel la Rusia să își arate dorința de a obține pacea fără întârziere. UE este pregătită să își joace pe deplin rolul în sprijinirea următoarelor etape, împreună cu Ucraina și alți parteneri. Subliniez încă o dată că nu pot exista negocieri privind Ucraina fără Ucraina și nici negocieri care afectează securitatea europeană fără Europa”, a declarat Lambrinidis.
El a subliniat că „în timp ce Ucraina pledează pentru pace, Rusia își continuă atacurile neîncetate asupra civililor și infrastructurii civile din Ucraina”.
„Ultima săptămână a furnizat dovezi ample ale lipsei de interes a Rusiei pentru orice încetare a focului, cu atacuri zilnice și mortale”, a subliniat Lambrinidis.
Noile sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru Ucraina ar putea fi cel mai puternic semn al sprijinului SUA, a declarat președintele Volodimir Zelenski.
P 4 aprilie, un atac cu rachete rusești asupra orașului Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski, din regiunea Dnipropetrovsk a ucis 20 de persoane, inclusiv nouă copii, și a rănit peste 70.
Întrebat cum a afectat acest atac discuțiile Ucraina-SUA privind încetarea focului, Zelenski a declarat că partenerilor occidentali li s-a cerut din nou să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei, inclusiv cu sisteme Patriot suplimentare.
„Le mulțumesc partenerilor noștri pentru sprijinul acordat Ucrainei și pentru condamnarea acestuia (atacului – n.r.). Dar condamnarea nu este suficientă”, a declarat Zelenski în timpul unei conferințe de presă cu prim-ministrul belgian Bart de Wever la Kiev.
„Rușii ar trebui să fie puși la locul lor. Ei trebuie să pună capăt acestui război. Statele Unite pot transfera sisteme Patriot, au o mulțime de sisteme disponibile. Acesta este cel mai bun sprijin pentru Ucraina astăzi din partea Statelor Unite – transferarea sistemelor Patriot”.
Rusia a intensificat atacurile cu rachete și drone asupra Ucrainei în ultimele săptămâni, în ciuda negocierilor pentru un armistițiu între Ucraina și Rusia.
Bruxelles-ul va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor pentru apărare în valoare de 1 miliard de euro, a declarat prim-ministrul belgian Bart De Wever în cadrul unei conferințe de presă la Kiev.
Anunțul a fost făcut în timpul unei vizite în Ucraina a lui Bart De Wever, împreună cu ministrul de externe, Maxime Prevot, și ministrul apărării, Theo Francken. Delegația belgiană a vizitat localitatea Bucea din regiunea Kiev și s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski.
Fondurile vor fi utilizate pentru achiziționarea de arme și consolidarea sectorului de apărare al Ucrainei, inclusiv producția de noi tipuri de arme.
„Am vorbit despre producția comună de arme și despre investiții în producția din Ucraina – este ceva care va funcționa pentru întreaga Europă”, a declarat Zelenski.
Kievul a încheiat trei acorduri cu producătorii belgieni, a adăugat el.
Potrivit lui De Wever, Belgia va furniza Ucrainei și două avioane de luptă F-16 pentru piese de schimb în 2025. Alte două avioane sunt așteptate anul viitor, a adăugat el.
O nouă rundă de discuții între SUA și Rusia va avea loc la Istanbul pe 10 aprilie, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
La negocieri vor participa reprezentanți ai ministerelor de Externe. Peskov nu a dat detalii cu privire la subiectele pe care le vor discuta delegațiile rusă și americană.
Vestea vine ca urmare a presiunilor reînnoite ale președintelui american Donald Trump pentru o încetare a focului.
Precedentele două întâlniri publice între oficialii ruși și americani au avut loc în martie, în Arabia Saudită.
La începutul acestei luni, negociatorul rus Kirill Dmitriev a sosit la Washington pentru a purta discuții cu oficiali americani în numele președintelui rus Vladimir Putin și s-a întâlnit la Casa Albă cu Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.
Kievul a declarat timp de câteva săptămâni că este pregătit să înceapă o încetare completă a focului de 30 de zile, în conformitate cu o propunere a Washingtonului, atât timp cât Rusia acceptă aceleași condiții. Rusia a refuzat până acum, acceptând doar încetarea parțială a focului în ceea ce privește infrastructura energetică și în Marea Neagră – în schimbul restabilirii accesului la piețele internaționale.
Zelenski scrie pe Facebook faptul că cei doi cetățeni chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de armata ucraineană pe teritoriul Ucrainei – în regiunea Donețk.
„Există documente ale acestor deținuți, carduri bancare, date personale. Avem informații că există mult mai mulți astfel de cetățeni chinezi în unitățile de ocupație decât doi. Acum aflăm toate faptele. Informațiile, SBU, unitățile relevante ale Forțelor Armate lucrează”, spune președintele Ucrainei.
Zelenski afirmă că i-a cerut ministrului ucrainean de externe să contacteze imediat Beijingul și să afle cum va răspunde China la acest lucru.
Rușii au anunțat marți, 8 aprilie, că au recucerit de la armata ucraineană una dintre ultimele localități pe care le deținea în regiunea Kursk a Rusiei. Asta înseamnă că forțele ucrainene sunt aproape îndepărtate din regiunea rusă.
În sectorul Lyman, trupele ruse îi depășesc uneori numeric pe militarii ucraineni într-un raport de 10 la 1, potrivit purtătoarei de cuvânt a armatei ucrainene, Anastasia Blyșciuk, relatează The Kyiv Independent.
„Rușii atacă cu un număr copleșitor de infanteriști – pur și simplu au o rezervă foarte mare de forță umană”, a declarat ea, subliniind presiunea uriașă asupra apărătorilor ucraineni din zonă.
În timpul unei vizite la Bucha, unul dintre cele mai marcante locuri ale cruzimii forțelor ruse, premierul belgian Alexander De Croo a reafirmat sprijinul țării sale pentru Ucraina, declarând: „Nu vom întoarce privirea.”
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a acuzat marți Occidentul că a împins lumea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial prin purtarea unui război împotriva Rusiei în Ucraina și că mai multe țări vor obține arme nucleare în următorii ani.
Fostul comandant-șef Valerii Zalujnîi a dezvăluit noi detalii despre cartierul general militar al SUA din Wiesbaden, pe care l-a descris drept „arma secretă” a Ucrainei în războiul în curs, potrivit The Kyiv Independent.
El a explicat că această facilitate a devenit esențială în vara anului 2022, mai ales în contextul în care partenerii occidentali au început să pună sub semnul întrebării eficiența anumitor arme solicitate de Kiev.
Trei persoane au fost ucise și alte 19 au fost rănite în urma atacurilor Rusie asupra Ucrainei în ultimele 24 de ore, potrivit armatei ucrainene.
Noaptea trecută, Rusia a lansat 46 de drone – inclusiv drone de atac de tip Shahed – și o rachetă balistică Iskander-M.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este „nemulțumit” de campania de bombardamente a Rusiei asupra Ucrainei, afirmând: „Nu știu ce se întâmplă acolo.”
Deși și-a exprimat nemulțumirea față de atacurile cu rachete ale Kremlinului, Trump nu a prezentat nicio acțiune concretă pe care ar lua-o ca răspuns.
Până la 8 aprilie, Rusia a pierdut aproximativ 926.310 militari în Ucraina de la declanșarea invaziei, pe 24 februarie 2022, potrivit Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Cifra include 1.290 de pierderi înregistrate doar în ultimele 24 de ore.
Rusia ar fi pierdut și un volum semnificativ de echipamente militare: 10.572 de tancuri, 22.011 vehicule blindate de luptă, 43.227 de vehicule și cisterne de combustibil, precum și 25.860 de sisteme de artilerie.
Alte pierderi raportate includ 1.359 de lansatoare multiple de rachete, 1.126 de sisteme de apărare antiaeriană, 370 de avioane, 335 de elicoptere, 31.917 drone, 28 de nave și ambarcațiuni, precum și un submarin.
În discursul său de seară, Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina va spori producția pe întregul spectru de drone și sisteme robotizate.
„Vom crește producția pentru întreaga gamă de drone – de la Mavic-uri până la modele cu rază lungă de acțiune”, a spus Zelenski, subliniind importanța strategică a tehnologiilor fără pilot în eforturile de apărare ale Ucrainei.
După atacul lansat de Rusia asupra orașului Krivoi Rog, Ucraina a cerut convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, precum și o sesiune specială a Consiliului Permanent al OSCE, scrie The Kyiv Independent.
Ministrul de Externe, Andrii Sybiha, a anunțat această inițiativă într-o postare pe X, pe 7 aprilie.
Imagini recente arată că niciun militar nu era prezent în restaurantul din Krivoi Rog care a fost ținta unui atac lansat de Rusia.
„Au lovit o zonă rezidențială pașnică. Au atacat copii și civili cu rachete balistice cu submuniții,” a declarat Oleksandr Vilkul, șeful administrației militare a orașului, pe 7 aprilie.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat pe 7 aprilie că forțe ucrainene sunt prezente în regiunea Belgorod din Rusia, conform The Kyiv Independent.
„Continuăm operațiunile active în zonele de graniță de pe teritoriul inamic, iar acest lucru este absolut justificat – războiul trebuie să se întoarcă acolo de unde a pornit,” a declarat Zelenski.