- Home
- Externe
- (29.07.2022, 20:00)
- Iulian Moşneagu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Războiul din Ucraina, ziua 156. Rusia continuă asaltul pe frontul de est. Kremlinul spune că cifrele americane privind soldaţii ruşi ucişi sunt "false". 60% dintre ucrainenii forţaţi să-şi părăsească casele din cauza războiului şi-au pierdut locul de muncă
- Cifrele citate de SUA privind morţii şi răniţii ruşi în contextul invaziei Moscovei în Ucraina sunt "false", afirmă Kremlinul.
- Şeful ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, a declarat că speră că primul transport de cereale dintr-un port ucrainean de la Marea Neagră ar putea avea loc chiar vineri, dar că încă se lucrează la detalii "cruciale" pentru trecerea în siguranţă a navelor.
- O navă siriană care transportă "orz furat" din Ucraina de către ruşi, acostează în Liban
- Rusia şi serparatiştii pro ruşi susţin că 40 de prizonieri ucrainieni ar fi murit după un atac al forţelor ucrainiene cu rachete HIMARS de fabricaţie americană / Printre victime s-ar afla şi trupele ucrainene ce au apărat Mariupol
- 60% dintre ucrainenii forţaţi să-şi părăsească casele din cauza războiului şi-au pierdut locul de muncă
Urmărește
28638 afișări
Experţi: 60% dintre ucrainenii forţaţi să-şi părăsească casele din cauza războiului şi-au pierdut locul de muncă
Reprezentantul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Varvara Zhluktenko, a spus că 15% din populaţia Ucrainei, sau 6,6 milioane de oameni, şi-au părăsit casele şi au părăsit Ucraina.
Comparativ cu sfârşitul lunii iunie, această cifră a crescut cu aproape 300.000 de persoane. Majoritatea oamenilor pleacă din sudul, nordul şi estul Ucrainei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Macedonia de Nord transferă tancuri T-72 către Ucraina
Ministerul Apărării din Macedonia de Nord a confirmat transferul de tancuri T-72 către Ucraina. Potrivit postului sârb de radio şi televiziune RTS, Skopje a confirmat informaţia după ce pe reţelele de socializare au apărut imagini cu convoiul de echipament militar.
"Un convoi de tancuri macedonene s-a îndreptat joi spre Ucraina", a citat RTS un extras dintr-un raport al Ministerului macedonean al Apărării.
Ministerul macedonean al Apărării nu a precizat câte tancuri au fost predate Ucrainei, dar se ştie că Armata Macedoniei de Nord are în arsenal 31 de tancuri de acest tip. Aceste tancuri au fost predate Skopje de către Rusia în 2000.
Rusia şi serparatiştii pro ruşi susţin că 40 de prizonieri ucrainieni ar fi murit după un atac al forţelor ucrainiene cu rachete HIMARS de fabricaţie americană / Printre victime s-ar afla şi trupele ucrainene ce au apărat Mariupol
Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina a lovit vineri o închisoare din teritoriul controlat de separatişti cu rachete HIMARS de fabricaţie americană, ucigând 40 de prizonieri de război ucraineni şi lăsând 75 de răniţi. Afirmaţiile nu au putut fi verificate de agenţiile de presă.
"Un atac cu rachete cu sistem de lansare multiplă (HIMARS) de fabricaţie americană a fost efectuat asupra unui centru de detenţie preventivă din zona aşezării Olenivka, unde sunt reţinuţi prizonieri de război militari ucraineni, inclusiv luptători din batalionul Azov", a declarat ministerul apărării în informarea sa zilnică.
Separatiştii susţinuţi de Rusia în estul Ucrainei afirmă şi ei că cel puţin 40 de prizonieri de război ucraineni capturaţi în timpul luptelor pentru Mariupol au fost ucişi de bombardamentele ucrainene.
Volodimir Zelenski, în vizită la Odesa: „Suntem pregătiţi să exportăm cereale”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat vineri oraşul Odesa şi a anunţat că ucrainenii sunt pregătiţi să înceapă exporturile de cereale, potrivit Sky News.
Lovituri aeriene în sudul Ucrainei: cel puţin patru persoane au murit
Cel puţin patru persoane au murit şi şapte au fost rănite în urma unui atac aerian lansat de ruşi în sudul Ucrainei, potrivit Sky News.
Forţele armate ucrainene resping ofensiva rusă în Donbass: inamicul suferă pierderi şi se retrage în mai multe direcţii
În special, soldaţii ucraineni au respins un asalt în direcţia Vershina şi Semigorya şi au provocat pierderi ruşilor în apropiere de Vodyane, Peski şi Avdeevka.
În direcţia Bakhmut, asaltul inamicului şi acţiunile ofensive în direcţia Vershina şi Semigirya au fost respinse cu succes de soldaţii ucraineni.
Rusia continuă asaltul pe frontul de est
Rusia continuă să desfăşoare atacuri împotriva unor obiective din Ucraina, încercând în acelaşi timp să preia controlul asupra întregii regiuni industrializate Donbas din est, care cuprinde provinciile Doneţk şi Luhansk.
Forţele ruseşti au bombardat de patru ori oraşul Bakhmut, care a fost citat de Rusia ca fiind o ţintă principală în înaintarea sa prin Doneţk, a declarat guvernatorul regional din Doneţk, Pavlo Kyrylenko, pe Telegram. Cel puţin trei persoane au fost ucise şi trei au fost rănite, a precizat el.
Germania a predat Ucrainei mijloace de protecţie împotriva armelor de distrugere în masă
Pachetul de ajutor de 860.000 de euro include sistemele de decontaminare de tip HEP70, şase vehicule echipate fiecare cu două rezervoare de dezinfectant, precum şi un „stoc iniţial semnificativ” de agenţi de decontaminare.
Armata ucraineană a primit pregătire preliminară pentru utilizarea sistemelor furnizate, iar capacităţile Bundeswehr-ului nu vor fi reduse.
Ţările OSCE analizează situaţia drepturilor omului în Rusia
Statele Unite şi alte 37 de ţări înfiinţează o misiune de experţi pentru a analiza situaţia drepturilor omului în Rusia, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price.
Revizuirea, declanşată de invocarea "Mecanismului de la Moscova" al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, este un răspuns la acţiunile recente ale Rusiei de restricţionare a libertăţii de exprimare şi de întrunire paşnică, precum şi la rapoartele privind torturarea persoanelor aflate în detenţie în Rusia, a precizat Price într-un comunicat, citat de Reuters.
O navă siriană care transportă "orz furat" din Ucraina de către ruşi, acostează în Liban
O navă de marfă siriană, sancţionată de Statele Unite şi care transporta ceea ce Ucraina spune că este orz furat din ţara devastată de război, a acostat în Liban, a anunţat joi misiunea diplomatică ucraineană în această ţară din Orientul Mijlociu.
Potrivit Ambasadei Ucrainei la Beirut, cargoul Laodicea a acostat în portul Tripoli, al doilea oraş ca mărime din Liban. Acesta transporta 5.000 de tone de făină şi 5.000 de tone de orz, a precizat ambasada, conform AP.
Departamentul american al Trezoreriei a sancţionat nava Laodicea în 2015 pentru afilierea sa la guvernul sirian al preşedintelui Bashar Assad.
ONU: primul transport de cereale din Ucraina ar putea avea loc chiar vineri
Griffiths a declarat că oficialii militari turci, ruşi şi ucraineni lucrează cu o echipă ONU la un centru comun de coordonare din Istanbul pentru a pune la punct procedurile standard de operare pentru acordul convenit de cele patru părţi la 22 iulie.
"Sperăm... ca primele mişcări de nave să aibă loc în câteva zile, sperăm că mâine, din aceste porturi", a spus Griffiths.
Kremlinul spune că cifrele SUA privind morţii şi răniţii ruşi sunt "false"
"La urma urmei, acestea nu sunt date ale administraţiei americane, ci publicaţii în ziare", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
"În epoca noastră, nici măcar cele mai solide ziare nu se tem să răspândească tot felul de informaţii false. Din păcate, aceasta este o practică pe care o vedem din ce în ce mai des".
El a răspuns la un raport al New York Times privind numărul mare de victime din Rusia în război, potrivit agenţiei de presă Interfax.
CNN raportase, de asemenea, că peste 75.000 de ruşi au fost fie ucişi, fie răniţi, citând-o pe deputata democrată Elissa Slotkin, care participase anterior la o şedinţă secretă a guvernului american.
Rezumatul zilei 155 de război
- Zelenski a acordat Crucea de Merit de Război personalului militar în timpul unei ceremonii din parlamentul de la Kiev.
- Senatul SUA a adoptat o rezoluţie făcând apel la Departamentul de Stat să recunoască Rusia drept un sponsor de stat al terorismulu
- Zelenski: Principala sarcină a Procuraturii Generale în prezent este de a urmări penal toţi criminalii de război ruşi
- Campania ucraineană de recucerire a regiunii ocupate Herson "se accelerează", afirmă surse militare occidentale
- Blinken a declarat că războiul din Ucraina a slăbit "profund" Rusia
- Zelenski a promis că va reconstrui podul Antonivski din regiunea Herson ocupată de Rusia
- Forţele ruseşti întreprind o "redistribuire masivă" de trupe în trei regiuni din sudul Ucrainei
- Rusia subminează în mod nesăbuit ordinea globală, spune consilierul pentru securitate naţională al Regatului Unit
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Războiul din Ucraina, ziua 155. Rusia schimbă tactica, la fel şi Statele Unite. Ucraina ar putea primi rachete MGM-140 ATACMS cu rază lungă de acţiune. Senatul SUA a cerut ca Rusia să fie declarată sponsor al terorismului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe