- Home
- Externe
- (02.04.2024, 22:38)
- Diana Nunut
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 769. SUA avertizează China împotriva oricărui efort de a ajuta Rusia în războiul din Ucraina / Coreea de Nord continuă să furnizeze arme Rusiei / Belarus începe exerciţii militare în regiunile din apropierea graniţelor cu Ucraina şi UE
Statele Unite sunt în continuare îngrijorate de consolidarea cooperării dintre Moscova şi Beijing şi se opun oricăror măsuri din partea Chinei care ar putea contribui la sprijinirea agresiunii Rusiei în Ucraina.
Urmărește
3462 afișări
Războiul din Ucraina, ziua 769. SUA avertizează China împotriva oricărui efort de a ajuta Rusia în războiul din Ucraina
UPDATE Zelenski spune că guvernul va înăspri controlul asupra jocurilor de noroc online
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în discursul său de seară din 2 aprilie că guvernul se pregăteşte să înăsprească controlul asupra industriei jocurilor de noroc online "şi să contribuie la protejarea intereselor societăţii".
UPDATE Bloomberg: Biden îl sună pe Xi, Ucraina probabil pe ordinea de zi.
Un oficial de rang înalt al administraţiei a declarat reporterilor în cadrul unei şedinţe de informare că Biden va reitera "că China ar trebui să îşi folosească influenţa cu Rusia şi Iranul pentru a spori stabilitatea, atât în jurul războiului din Ucraina, cât şi pe fondul tulburărilor din Orientul Mijlociu".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
UPDATE Zelenski semnează mai multe legi privind mobilizarea, făcând ca bărbaţii mai tineri să fie eligibili pentru recrutare
Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a semnat pe 2 aprilie trei legi care introduc modificări în ceea ce priveşte mobilizarea, potrivit site-ului parlamentului ucrainean.
Zelenski a aprobat legile pentru reducerea vârstei maxime de pregătire militară obligatorie de la 27 la 25 de ani, permiţând mobilizarea bărbaţilor mai tineri, crearea registrului online pentru recruţi şi anularea statutului de "parţial eligibil" la examenele medicale militare.
Guvernul ucrainean urmăreşte să actualizeze cadrul juridic în jurul mobilizării pentru a-şi mări numărul de trupe disponibile în 2024.
UPDATE Ministerul: Ucraina a distrus un număr record de 976 de sisteme de artilerie ruseşti în martie
Forţele armate ucrainene au distrus 976 de sisteme de artilerie ruseşti în martie, un număr record într-o singură lună de la începutul invaziei la scară largă, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării la 2 aprilie.
UPDATE Ucraina lansează un registru digital al daunelor de război ca bază pentru viitoarele reparaţii
Ucrainenii ale căror proprietăţi au fost distruse sau avariate de Rusia pot acum să depună cereri de despăgubire prin intermediul unui registru digital internaţional, care va fi folosit "ca bază pentru viitoarele reparaţii" din partea Rusiei, a anunţat pe 2 aprilie ministrul pentru transformare digitală, Mykhailo Fedorov.
UPDATE Guvernul alocă încă 144 de milioane de dolari pentru fortificaţii
Ucraina va aloca o sumă suplimentară de 5,6 miliarde de Hr (144 de milioane de dolari) pentru fortificarea regiunilor Doneţk, Kherson, Zaporizhzhia, Mykolaiv şi Sumy, a anunţat premierul Denys Shmyhal pe 2 aprilie.
UPDATE Atacul cu rachete al Rusiei împotriva oraşului Dnipro a provocat rănirea a 13 persoane, dintre care 5 copii
O instituţie de învăţământ a fost avariată în urma atacului, dar copiii se ascundeau într-un adăpost antiaerian în momentul producerii acestuia, potrivit guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lysak.
UPDATE Putin numeşte un nou comandant al Flotei Mării Negre
Liderul rus Vladimir Putin l-a numit pe viceamiralul Serghei Pinciuk în funcţia de nou comandant al Flotei ruse a Mării Negre, a anunţat pe 2 aprilie agenţia de presă de stat RIA Novosti.
UPDATE ONG: Un adolescent ucrainean deportat ilegal de Rusia se întoarce acasă
Un băiat în vârstă de 17 ani, deportat anterior în mod ilegal în Rusia din Khersonul ocupat la acea vreme, s-a întors la familia sa din Ucraina, a anunţat pe 2 aprilie Save Ukraine, un ONG umanitar ucrainean care a organizat întoarcerea.
UPDATE Un atac rusesc a ucis un bătrân în regiunea Kherson
Un atac rusesc asupra satului Tokarivka din regiunea Kherson a ucis un bărbat în vârstă de 79 de ani din regiunea Kherson, a anunţat pe 2 aprilie Administraţia militară regională Kherson.
UPDATE CNN: Ucraina se pare că foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta la ţintirea dronelor
Dronele cu inteligenţă artificială ar fi fost folosite ca parte a campaniei în curs de desfăşurare a Ucrainei pentru a viza industria energetică rusă.
UPDATE Kuleba: Discuţiile privind înfiinţarea unui tribunal pentru Rusia sunt ,,extrem" de dificile"
Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, a declarat înainte a Conferinţei internaţionale ,,Restaurarea justiţiei pentru Ucraina" că discuţia privind crearea unui tribunal special pentru crima de agresiune rusă împotriva Ucrainei este extrem de dificilă, notează Ukrinform.
,,Discuţia este extrem de dificilă. Aceasta este singura chestiune în care nu există niciun progres practic, iar dezbaterea privind parametrii tribunalului este în curs de desfăşurare. În toate celelalte chestiuni, am trecut deja la faza practică", a precizat Kuleba.
UPDATE Coreea de Sud sancţionează organizaţii şi persoane fizice din Rusia din cauza cooperării cu Phenianul
Coreea de Sud a impus noi sancţiuni împotriva a două organizaţii ruseşti, două persoane şi două nave din cauza cooperării cu Coreea de Nord, a anunţat Ministerul sud-coreean de Externe la 2 aprilie.
Cele mai recente sancţiuni sud-coreene vizează două nave ruseşti implicate în transportul de provizii militare către Coreea de Nord, potrivit declaraţiei ministerului, scrie The Kyiv Independent.
De asemenea, două organizaţii ruseşti şi două persoane care reprezintă fiecare organizaţie ar fi fost sancţionate pentru implicarea în ,,finanţarea dezvoltării nucleare şi a rachetelor nord-coreene" prin trimiterea de lucrători nord-coreeni în Rusia.
UPDATE Rusia se va confrunta cu o ,,limitare maximă" a utilizării terminalelor Starlink
Ministrul pentru Transformare Digitală, Mykhailo Fedorov, a declarat în cadrul unui interviu pentru publicaţia Welt că trupele ruseşti se vor confrunta în curând cu o ,,limitare maximă" în ceea ce priveşte utilizarea terminalelor de satelit Starlink, potrivit The Kyiv Independent.
În februarie, şeful serviciului informaţiilor militare ucrainene a declarat că forţele ruseşti foloseau mii de terminale Starlink în teritoriile ocupate din Ucraina. Ulterior, Fedorov a declarat că Kievul colabora cu compania SpaceX pentru a dezactiva utilizarea de către Rusia a Starlink pe linia frontului.
Soldaţii ruşi primesc terminale Starlink din ţări terţe, astfel că utilizarea lor ,,nu este un fenomen de masă", potrivit ministrului.
UPDATE Reuters: Germania va trimite 180.000 de cartuşe de artilerie în Ucraina
Germania va trimite încă 180.000 de cartuşe de artilerie Ucrainei, în cadrul iniţiativei conduse de Cehia pentru a furniza muniţie Kievului, a informat marţi agenţia Reuters, citând un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării.
UPDATE Deputat rus: Atacurile cu drone vor înceta ,,când Kievul va fi cucerit"
Un politician rus de rang înalt a declarat că atacurile cu drone asupra Ucrainei vor înceta doar atunci când Kievul va fi cucerit.
Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a făcut aceste comentarii pentru presa rusă, potrivit Sky News.
O traducere a comentariilor domnului Kartapolov sugerează că acesta a acuzat Ucraina de efectuarea de atacuri ,,teroriste", numind-o un ,,duşman josnic" care loveşte Rusia ,,pe furiş".
UPDATE Ucraina a lovit la 1300 km în inima Rusiei. Este cel mai adânc atac în teritoriul rus de la începutul războiului
Autorităţile locale au declarat că şapte persoane au fost rănite marţi, după ce dronele au lovit zona economică specială Alabuga din Tatarstan, care găzduieşte o instalaţie care produce drone Shahed de concepţie iraniană pe care Rusia le foloseşte pentru atacurile asupra Ucrainei. Oficialii ruşi au declarat că au doborât o altă dronă care a atacat o rafinărie din apropiere, în Nijnekamsk, fără a suferi pagube sau victime.
Agenţia de informaţii militare a Ucrainei a revendicat responsabilitatea pentru atacul asupra instalaţiei din Alabuga, potrivit presei locale.
UPDATE Belarus începe exerciţii militare în regiunile din apropierea graniţelor cu Ucraina şi UE
Belarus a început marţi exerciţii militare în regiunile situate de-a lungul graniţei cu Ucraina, Lituania şi Polonia, a anunţat Ministerul Apărării al Belarusului, potrivit Ukrainska Pravda.
Exerciţiile se vor desfăşura pe parcursul a trei zile în regiunile Gomel şi Grodno şi au ca scop pregătirea ofiţerilor şi a personalului de apărare teritorială pentru apărarea regiunilor lor respective, alături de exersarea protocoalelor în cazul în care în ţară va fi decretată legea marţială, a precizat ministerul apărării pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
UPDATE Substaţie electrică din Crimeea, aruncată în aer de serviciile secrete ucrainene
Serviciul de informaţii al apărării din Ucraina a aruncat în aer o substaţie electrică în oraşul Sevastopol, Crimeea, ocupat temporar, scrie Ukrainska Pravda.
Posturile de ştiri locale din Sevastopol au raportat că locuitorii oraşului au auzit explozii în noaptea de 1 spre 2 aprilie, după care s-a întrerupt curentul electric într-unul dintre cartierele din Sevastopol.
Autorităţile de ocupaţie nu au raportat nimic despre aceste evenimente.
UPDATE Fedorov: Inteligenţa artificială ar fi putea fi prezentă în dronele ucrainene până la sfârşitul anului
Prototipurile de drone cu inteligenţă artificială ar putea apărea pe câmpul de luptă înainte de sfârşitul anului, a anunţat ministrul ucrainean alTransformării Digitale, Mykhailo Fedorov, potrivit Ukrinform.
El a declarat, în cadrul unui interviu pentru publicaţia germană Welt, că Ucraina a finalizat primul pas important în aplicarea inteligenţei artificiale în cazul vehiculelor aeriene fără pilot.
,,Acum, această tehnologie se află în faza de testare. Din punct de vedere tehnologic, nu văd nicio problemă aici. Poate fi rezolvată rapid. Următorul pas este comunicarea dronelor. Dronele formează roiuri pentru a ataca vehiculele inamice. Dar pentru a îndeplini această sarcină, este necesar mai întâi să se rezolve sarcinile anterioare: planificarea frecvenţelor radio, instruirea ţintelor etc.", a adăugat acesta.
El a spus că există planuri de a depăşi sarcina de a produce un milion de drone. Acest lucru este valabil pentru diferite tipuri de drone: FPV, de recunoaştere, de transport, de luptă, kamikaze, maritime şi terestre etc. De asemenea, platformele terestre sunt achiziţionate în mod activ în prezent, a spus el în cadrul interviului.
În plus, potrivit ministrului ucrainean, se lucrează activ şi la dezvoltarea de echipamente de război electronic şi antene speciale, utilizate în drone.
UPDATE Atac cu drone ruseşti în Ucraina. Au fost provocate incendii în timpul nopţii
Ucraina a doborât nouă din cele 10 drone de atac de tip Shahed lansate de Rusia în noaptea de 2 aprilie, a anunţat comandantul Forţelor Aeriene, Mykola Oleshchuk.
Dronele au fost lansate de la Capul Chauda, în Crimeea ocupată. Grupuri mobile de foc au respins atacul deasupra regiunii Dnipropetrovsk, potrivit raportului, citat de The Kyiv Independent.
În oraşul Dnipro, resturile au provocat două incendii, care au fost stinse, a declarat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lysak, pe Telegram.
Forţele ruseşti au lansat, de asemenea, o rachetă de croazieră Kh-59 din teritoriile ocupate ale regiunii Zaporojia în cursul nopţii, a declarat Oleschuk.
UPDATE Reconstrucţia Harkovului necesită peste 10 miliarde de dolari
Este nevoie de peste 10 miliarde de dolari pentru a reconstrui tot ceea ce forţele ruseşti au deteriorat sau distrus în Harkov, a declarat primarul oraşului, Ihor Terekhov, într-un interviu acordat postului de presă Liga.net, publicat pe 1 aprilie, potrivit The Kyiv Independent.
,,Rusia minte când spune că loveşte doar ţinte militare", a adăugat Terekhov. ,,Cu fiecare atac (asupra Harkovului - n.r.), avem din ce în ce mai multe dovezi că acesta este un adevărat genocid."
De la izbucnirea războiului, oraşul Harkov a dus greul asalturilor ruseşti, care s-au intensificat în ultimele săptămâni. Infrastructura energetică critică a oraşului a fost decimată de atacurile ruseşti, fiind distrusă "aproape în totalitate", potrivit primarului.
UPDATE Rusia a pierdut 443.660 de soldaţi în Ucraina
Rusia a pierdut 443.660 de soldaţi în Ucraina de la începutul războiului la 24 februarie 2022, a anunţat Statul Major General al Forţelor Armate ucrainene în raportul său din 2 aprilie.
Acest număr include 780 de pierderi suferite de armata rusă în ultimele 24 de ore.
UPDATE Coreea de Nord continuă să furnizeze arme Rusiei, afirmă Pentagonul
Coreea de Nord continuă să furnizeze arme Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh, în cadrul unei conferinţe de presă la 1 aprilie, potrivit The Kyiv Independent.
Coreea de Nord se conturează ca fiind principalul furnizor de arme al Rusiei, furnizând, conform rapoartelor, pachete militare extinse Moscovei, inclusiv rachete balistice şi peste 3 milioane de proiectile de artilerie.
,,Noi evaluăm că parteneriatul continuă să înflorească şi că Coreea de Nord continuă să ofere sprijin Rusiei", a declarat Singh. ,,Continuăm să vedem că Rusia se îndreaptă către parteneri precum Coreea de Nord, Iranul, pentru a continua să obţină sprijin pentru războiul său din Ucraina."
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, a declarat, în cadrul unui briefing desfăşurat luni la Washington, că Statele Unite rămân preocupate de parteneriatul pe scară largă dintre Moscova şi Beijing, scrie Ukrinform.
,,Am spus foarte clar că nu vrem să vedem China făcând ceva care să ajute la sprijinirea agresiunii Rusiei în Ucraina şi vom continua să spunem acest lucru clar", a spus el, comentând despre o întâlnire la nivel înalt planificată între liderul rus şi omologul său chinez.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Donald Trump a depus o garanţie de 175 de milioane de dolari şi a evitat sechestrarea bunurilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:20
-
astăzi, 16:01
Conducerea PSD se reuneşte duminică după negocierile cu PNL-UDMR şi consultările cu preşedintele