LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 844: Siguranţa nucleară şi securitatea alimentară, pe agenda zilei a summitului de pace de la Elveţia de duminică / Chile se va alătura operaţiunilor de deminare umanitară din Ucraina /

  • Ucraina porneşte pe calea spre pace „de pe o poziţie de forţă" şi se află într-o poziţie mai puternică decât în urmă cu trei săptămâni, a declarat preşedintele finlandez Alexander Stubb
  • Secretarul partidului Rusia Unită, de la guvernare, demisionează.
  • Chile se va alătura operaţiunilor de deminare umanitară din Ucraina.
  • Campania de dezinformare a Rusiei continuă: Citate false ale unor celebrităţi împotriva Ucrainei
  • Trump ameninţă că va tăia ajutorul pentru Ucraina „înainte de a prelua Casa Albă ca preşedinte ales”.
Urmărește
1638 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 844: Siguranţa nucleară şi securitatea alimentară, pe agenda zilei a summitului de pace de la Elveţia de duminică / Chile se va alătura operaţiunilor de deminare umanitară din Ucraina /

Războiul din Ucraina, ziua 844: Summitul de pace de la Elveţia continuă şi duminică / Secretarul partidului Rusia Unită demisionează

UPDATE Biroul lui Zelenski prezintă următorii paşi pentru efortul diplomatic după summitul de pace

Miniştrii şi consilierii din diferite ţări vor organiza noi întâlniri pe marginea celor trei puncte ale planului de pace al Ucrainei, discutate la summitul pentru pace de la Burgenstock, Elveţia, din 15-16 iunie, a anunţat Biroul prezidenţial ucrainean.

UPDATE Un atac aerian rusesc asupra unui sat din Harkov a rănit o femeie însărcinată, un adolescent şi un bărbat de 59 de ani

Loviturile aeriene ruseşti asupra satului Piski Radkivski din regiunea Harkov, la 16 iunie, au rănit o femeie însărcinată în vârstă de 33 de ani, un băiat de 13 ani şi un bărbat de 59 de ani, au anunţat autorităţile locale.

UPDATE Austria alocă un ajutor umanitar suplimentar de 10,7 milioane de dolari pentru ucraineni

Austria a alocat o sumă suplimentară de 10 milioane de euro (10,7 milioane de dolari) pentru organizaţiile umanitare care îi ajută pe ucrainenii din Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat guvernul acestei ţări la 15 iunie.

UPDATE Canada anunţă un ajutor suplimentar de 38 de milioane de dolari pentru Ucraina

Canada va oferi Ucrainei 52,4 milioane de dolari canadieni (38,1 milioane de dolari) sub formă de ajutoare diverse, a anunţat guvernul canadian la 16 iunie, în contextul summitului mondial pentru pace din Elveţia.

UPDATE Preşedintele chilian promite să sprijine eforturile de pace din Ucraina la summitul din Elveţia

Preşedintele chilian, Gabriel Boric, s-a angajat să sprijine în continuare "procesul de realizare a păcii (în Ucraina) şi de prevenire a altor conflicte" şi a făcut apel la negocieri între Kiev şi Moscova, în declaraţiile sale din 16 iunie, după summitul mondial pentru pace din Elveţia.

UPDATE 80 de ţări susţin „integritatea teritorială" a Ucrainei la summit-ul elveţian pentru pace

UPDATE Preşedintele finlandez îndeamnă China să convingă Rusia să pună capăt războiului din Ucraina

Preşedintele finlandez Alexander Stubb a cerut Beijingului să îşi folosească influenţa asupra preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a contribui la încetarea războiului din Ucraina, a relatat la 15 iunie presa finlandeză Yle.

UPDATE Procuratura: Atacul rusesc în regiunea Doneţk a provocat 7 răniţi, inclusiv 2 copii

Forţele ruse au lovit satul Nova Poltavka, în apropiere de Kramatorsk, în regiunea Doneţk, rănind şapte persoane, inclusiv doi copii, a anunţat biroul procurorului regional la 16 iunie.

UPDATE Propunerile ruseşti nu au fost discutate la summitul elveţian pentru pace, afirmă Scholz

Liderii Grupului celor Şapte (G7) nu au luat în discuţie propunerile de pace ale preşedintelui rus Vladimir Putin pentru războiul său din Ucraina, a declarat cancelarul german Olaf Scholz în timpul summitului pentru pace din Ucraina, a relatat The Guardian la 16 iunie.

UPDATE China a lipsit probabil de la summitul de pace din Ucraina la cererea lui Putin, spune Sullivan

Beijingul a renunţat probabil la summitul de pace din Ucraina la cererea preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, la 15 iunie, potrivit Associated Press.

UPDATE Preşedintele Letoniei: A doua conferinţă de pace privind Ucraina ar putea avea loc peste un an sau doi

Preşedintele leton Edgars Rinkevics prevede că cea de-a doua conferinţă internaţională privind găsirea unor modalităţi de a aduce pacea în Ucraina ar putea avea loc peste un an sau doi, după cum a declarat într-un comentariu pentru Ukrinform

Comentând ipotezele care se fac în marja Summitului pentru Pace din Elveţia, potrivit cărora a doua conferinţă de pace ar putea avea loc în această toamnă, Rinkevics a spus că acest proces ar putea dura mai mult timp - un an sau doi.

În acelaşi timp, el a precizat că nu va face presupuneri cu privire la momentul convocării următoarei conferinţe de pace.

UPDATE Zelenski şi premierul Danemarcei discută despre pregătirile pentru transferul de avioane F-16 către Ucraina

În cadrul Summitului global pentru pace din Elveţia, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, relatează Ukrinform.

„În timpul întâlnirii noastre, am discutat despre pregătirile pentru transferul avioanelor daneze F-16, care vor fi livrate Ucrainei în scurt timp", se arată în postare pe canalul de Telegram al lui Zelenski.

De asemenea, cei doi au discutat despre aprobarea cadrului de negociere şi despre lansarea discuţiilor de aderare a Ucrainei la UE în iunie.

UPDATE Trump ameninţă că va tăia ajutorul pentru Ucraina „înainte de a prelua Casa Albă ca preşedinte ales”

Candidatul republican pentru alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, a criticat vehement ajutorul american acordat Ucrainei la un miting de campanie din Detroit, potrivit Kyiv Independent. 

Trump l-a descris pe preşedintele Volodymyr Zelensky ca fiind „cel mai bun agent de vânzări" pentru a asigura un sprijin financiar substanţial din partea SUA. 

Nu este pentru prima dată când Donald Trump face astfel de afirmaţii controversate. El a mai spus, anterior, că va opri ajutorul pentru Kiev dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA şi că Rusia nu ar fi invadat Ucraina dacă el ar fi obţinut un al doilea mandat la ultimul scrutin. 

UPDATE Siguranţa nucleară şi securitatea alimentară, pe agenda celei de-a doua zile a summitului de pace din Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a prezis că „se face istorie", care are ca scop trasarea primilor paşi spre pace, chiar dacă experţii şi criticii nu se aşteaptă la progrese majore deoarece Rusia nu participă.
 
Duminică, grupurile de lucru sunt aşteptate să discute despre siguranţa nucleară, securitatea alimentară şi asistenţa umanitară în a doua zi a unui summit internaţional de pace de două zile privind Ucraina, scrie Euronews.
 
Peste 90 de ţări, împreună cu reprezentanţi ai organismelor internaţionale, participă la summitul de la staţiunea Bürgenstock din centrul Elveţiei.
 
Siguranţa nucleară a fost o preocupare a liderilor europeni încă din primele zile ale invaziei Rusiei.

UPDATE Scholz: Propunerile ruseşti nu au fost discutate la summitul de pace din Elveţia

Liderii Grupului celor Şapte (G7) nu au luat în discuţie propunerile de pace ale preşedintelui rus Vladimir Putin pentru războiul său din Ucraina, a declarat cancelarul german Olaf Scholz în timpul summitului de pace din Ucraina, relatează The Guardian la 16 iunie.

Putin a stipulat pe 14 iunie că, pentru ca negocierile de pace să continue, trupele ucrainene trebuie să se retragă din regiunile ucrainene Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie. De asemenea, el a cerut Ucrainei să recunoască anexarea ilegală a acestor regiuni de către Rusia şi să renunţe la orice ambiţie de a adera la NATO.

Zelenski a respins categoric cerinţele, comparându-le cu invazia lui Hitler în Cehoslovacia în 1938-39.

UPDATE Proiectul de declaraţie a summitului de pace îndeamnă la respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei

Un draft al summitului mondial pentru pace din Elveţia afirmă "frontierele recunoscute la nivel internaţional" ale Ucrainei şi acuză Federaţia Rusă pentru lansarea unui război care a provocat "suferinţe umane pe scară largă", potrivit documentelor consultate de Reuters

Oficiali din peste 100 de guverne străine şi organizaţii internaţionale s-au reunit la Lucerna, în Elveţia, la 15 iunie, pentru a purta discuţii privind procesul de pace din Ucraina. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că un plan de acţiune bazat pe cadrul summitului va fi prezentat Rusiei la o viitoare conferinţă de pace.

Draftul documentului, consultat de Reuters, face apel la o cale spre pace bazată pe dreptul internaţional şi pe Carta Naţiunilor Unite. De asemenea, acesta îşi exprimă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

UPDATE Chile se va alătura operaţiunilor de deminare umanitară din Ucraina

Chile condamnă agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi intenţionează să se alăture operaţiunilor de deminare umanitară după încheierea războiului.

Preşedintele chilian Gabriel Boric a declarat acest lucru la Summitul pentru pace din Elveţia, sâmbătă, 15 iunie, informează Ukrinform.

"Ne opunem cu fermitate utilizării forţei şi ameninţării cu o astfel de utilizare şi credem că diplomaţia şi dreptul internaţional sunt singurele instrumente legitime pentru rezolvarea disputelor", a spus Boric.

UPDATE Campania de dezinformare a Rusiei continuă: Citate false ale unor celebrităţi împotriva Ucrainei

Roboţi ruşi afiliaţi unei reţele de dezinformare a Kremlinului au publicat 120.000 de citate false anti-Ucraina atribuite în mod fals unor celebrităţi, printre care Jennifer Aniston şi Scarlett Johansson, într-o singură zi, potrivit Kyiv Independent.
 
Citatele au apărut peste fotografiile celebrităţilor, afişând mesaje care cereau încetarea ajutorului pentru Ucraina şi descriau colapsul european.

UPDATE Rusia nu este interesată de un schimb total de prizonieri de război, afirmă ombudsmanul Ucrainei

Dacă Federaţia Rusă ar fi fost interesată de un schimb de prizonieri cu Ucraina de tipul "toţi pentru toţi", schimbul ar fi avut deja loc, a declarat ombudsmanul Ucrainei, Dmytro Lubineţ, la 15 iunie, pentru agenţia de ştiri Ukrinform.

Preşedintele Volodymyr Zelensky a anunţat la începutul lunii mai că Kievul este interesat de un schimb total de prizonieri de război cu Moscova şi că ideea va fi discutată la summitul global pentru pace din Elveţia.

UPDATE Secretarul partidului Rusia Unită, de la guvernare, demisionează

Andrei Turchak, secretarul partidului politic Rusia Unită, partidul de guvernământ al ţării, şi-a prezentat demisia la 15 iunie, potrivit agenţiei ruse de presă TASS, citată de Kyiv Independent.

Mişcarea este considerată o retrogradare iniţiată de preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a numit pe Turchak la începutul acestei luni pentru a ocupa funcţia de guvernator al Republicii Altai din sudul Siberiei.

Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei Unite şi vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a acceptat demisia lui Turchak. Medvedev l-a numit pe Vladimir Yakushev, trimis prezidenţial în Districtul Federal Ural, pentru a-l înlocui pe Turchak în funcţia de secretar interimar al partidului.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Ucraina porneşte pe calea spre pace „de pe o poziţie de forţă" şi se află într-o poziţie mai puternică decât în urmă cu trei săptămâni, a declarat preşedintele finlandez Alexander Stubb în prima zi a summitului mondial pentru pace din Elveţia, notează Kyiv Independent.

În timpul reuniunii plenare a summitului, Stubbs a remarcat că această săptămână a favorizat Ucraina. El a evidenţiat summitul G7, începerea negocierilor cu UE, sprijinul NATO, precum şi summitul Ucrainei care a reunit peste 100 de reprezentanţi.

„(Ucraina este) mult mai puternică decât ceea ce era acum trei săptămâni, ca să nu mai vorbim de acum trei luni", a spus el.

El a adăugat că este important să existe o continuare a summitului „cât mai curând posibil", subliniind că pacea este mai degrabă un proces decât o stare finală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici