Războiul Israel-Hamas. Armata israeliană intră în Spitalul Al-Shifa. Palestinienii protestează la ONU / Primul camion cu combustibil intră în Gaza / Haaretz: Qatar negociază un acord pentru trei zile de armistiţiu în schimbul a 50 de ostatici / Mânia palestinienilor faţă de Hamas este în creştere

  • Israelul a susţinut că spitalul, cel mai mare din Fâşia Gaza, include un centru de comandă Hamas, o acuzaţie respinsă de oficialii spitalului şi de Hamas
  • Armata israeliană a pătruns în incinta spitalului pentru verificări
  • Camioanele ONU vor aduce combustibil miercuri în Fâşia Gaza pentru prima dată după 7 octombrie, a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului
Urmărește
11887 afișări

UPDATE Haaretz: Negocierile pentru ostatici au stagnat

Negocierile mediate de Qatar între Hamas şi Israel pentru eliberarea ostaticilor „au intrat în criză”. Acest lucru a fost raportat de ziarul israelian Haaretz, care citează surse arabe şi palestiniene implicate în discuţii. Potrivit acestor surse, impasul s-a datorat în principal, dar nu numai, cererii Hamas pentru o încetare a focului de 5 zile, în timp ce Israelul a fost de acord cu maximum trei. O altă condiţie impusă de Hamas este ca Israelul să nu mai comande drone deasupra Gazei în timpul încetării focului.

UPDATE Hamas: Spitalul Al Shifa sub controlul armatei israeliene

Hamas declară că spitalul al Shifa, cel mai mare din Fâşia Gaza, se află acum sub controlul armatei israeliene. Acest lucru a fost anunţat într-o declaraţie Hamas, citată de CNN. 

UPDATE Ajutor românesc

UPDATE Oficial israelian: arme şi echipamente au fost găsite în spitalul Al Shifa

Arme şi „infrastructură teroristă” au fost găsite în timpul raidului de miercuri de la spitalul Al Shifa, a declarat un oficial israelian, potrivit Sky News.

Oficialul nu a furnizat detalii suplimentare despre descoperiri, dar a spus că trupele au dovezi concrete că Hamas foloseşte unitatea medicală drept „cartier general al terorii”.

UPDATE Primul camion cu combustibil a intrat în Gaza pe la frontiera cu Egiptul

Postul de televiziune egiptean al-Qahera a anunţat că un camion încărcat cu combustibil a trecut poarta egipteană a punctului de trecere a frontierei Rafah, singura intrare în Gaza necontrolată de Israel.

Wael Abu Omar, un purtător de cuvânt al Autorităţii Palestiniene de Frontieră, a declarat că un camion cu combustibil a sosit în Gaza miercuri dimineaţă.

UPDATE Trupele israeliene fac percheziţii în camerele şi în subsolul celui mai mare spital din Gaza

Spitalul Al Shifa din oraşul Gaza a devenit principala ţintă a operaţiunii terestre a forţelor israeliene, care susţin că luptătorii Hamas au cartierul general în tunelurile de sub clădire. Hamas neagă acest lucru.

Israelienii au anunţat că în timpul luptelor de lângă spital mai mulţi luptători Hamas au murit. De asemenea, ei spun că au adus provizii medicale pentru pacienţii şi medicii prinşi în mijlocul luptelor.

„Înainte de a intra în spital, forţele noastre s-au confruntat cu dispozitive explozive şi escadroane de terorişti, au urmat lupte în care teroriştii au fost ucişi. Putem confirma că incubatoarele, alimentele pentru copii şi proviziile medicale aduse de tancurile IDF din Israel au ajuns cu succes la spitalul Shifa. Echipele noastre medicale şi soldaţii vorbitori de limbă arabă se află pe teren pentru a se asigura că aceste provizii ajung la cei care au nevoie", au explicat reprezentanţii armatei israeliene (IDF).

UPDATE Armata israeliană anunţă că a preluat controlul asupra unei tabere de refugiaţi

Trupele israeliene au preluat controlul asupra unei tabere de refugiaţi din apropierea oraşului Gaza, a declarat un purtător de cuvânt al armatei.

În ultimele zile, armata şi-a extins controlul în nordul Gaza. Militarii susţin că au capturat clădirea legislativului şi sediul poliţiei din teritoriu.

UPDATE Consiliul de Securitate al ONU ar trebui să voteze miercuri o rezoluţie privind Gaza

Consiliul de Securitate al ONU ar putea vota miercuri asupra unui proiect de rezoluţie privind Gaza, condus de Malta, potrivit diplomaţilor.

Rezoluţia se concentrează pe ajutorul umanitar pentru copii, în speranţa că toţi cei 15 membri ai Consiliului de Securitate pot conveni asupra protecţiei celor mai vulnerabili în conflictul în curs.

Aceasta solicită "pauze şi coridoare umanitare urgente şi extinse în întreaga Fâşie Gaza... pentru un număr suficient de zile pentru a permite... accesul umanitar rapid, sigur şi neîngrădit al agenţiilor umanitare ale ONU şi al partenerilor lor de implementare".

Rezoluţia solicită, de asemenea, "eforturi urgente de salvare şi recuperare a copiilor dispăruţi în clădirile avariate şi distruse, precum şi evacuarea copiilor bolnavi sau răniţi şi a celor care îi îngrijesc".

UPDATE Hamas dă vina pe Israel şi SUA pentru raidul armatei israeliene asupra celui mai mare spital din Gaza

Atât Israelul, cât şi Statele Unite sunt de vină pentru raidul armatei israeliene asupra celui mai mare spital din Gaza, potrivit unui comunicat al Hamas.

Raidul asupra spitalului Al-Shifa a constituit, de asemenea, un eşec al Naţiunilor Unite în apărarea palestinienilor, susţine Hamas.

„Tăcerea Naţiunilor Unite şi trădarea multor ţări şi regimuri nu vor descuraja poporul nostru palestinian să se agaţe de pământul său şi de drepturile lor naţionale legitime”, a precizat Hamas.

UPDATE Armata israeliană a pătruns în Spitalul Al-Shifa din Gaza

Armata israeliană efectuează o „operaţie precisă şi ţintită” în Spitalul Al-Shifa din Gaza, unde oficialii militari bănuiesc că ar fi o ascunzătoare Hamas.

Israelul susţine că le-a acordat agenţilor Hamas suficient timp pentru a-şi înceta activităţile în interiorul clădirii.

Oficialii spitalului au respins în mod constant afirmaţiile Israelului că Hamas a construit un centru de comandă sub spital.

„Armata israeliană desfăşoară o operaţiune la sol în Gaza pentru a învinge Hamas şi pentru a ne salva ostaticii. Israelul este în război cu Hamas, nu cu civilii din Gaza”, se arată în comunicatul israelian.

UPDATE Armata israeliană efectuează raiduri în Cisiordania

Trupele israeliene au efectuat o serie de raiduri în Cisiordania.

Au fost raportate raiduri în satul Tal, la sud-vest de Nablus, precum şi în Jenin în nord, el-Bireh lângă Ramallah şi la vest de Hebron în sud.

Nu au existat detalii cu privire la numărul de persoane arestate în niciunul dintre incidente.

Militarii israelieni au desfăşurat raiduri nocturne în Cisiordania de la atacul Hamas din 7 octombrie, în timp ce violenţa armatei israeliene şi a coloniştilor a crescut.

UPDATE Biden şi Netanyahu a vorbit „pe larg” despre captivi

Preşedintele SUA şi premierul israelian au vorbit despre „eforturile în curs de a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas”, potrivit unui raport de la Casa Albă.

Scurta declaraţie nu spunea dacă aceste eforturi au avansat sau dacă se aşteptă să existe o înţelegere.

De asemenea, nu a menţionat escaladarea atacurilor Israelului asupra spitalelor din Gaza.

UPDATE Serviciul de ambulanţă nu mai este operaţional în Gaza

Operaţiunile militare ale Israelului din oraşul Gaza şi din împrejurimile spitalelor, împreună cu lipsa severă de combustibil în enclava palestiniană, au oprit munca ambulanţelor şi a echipelor de salvare din oraş, afirmă ONU în ultimul său raport.

Pentru a cincea zi consecutiv, Ministerul Sănătăţii din Gaza nu a putut actualiza cifrele generale ale victimelor din cauza prăbuşirii comunicaţiilor şi serviciilor din spitalele administrate de palestinieni, potrivit ONU.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici