- Home
- Externe
- (27.04.2022, 23:38)
- Alexandru Gologan ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Războiul din Ucraina, a 63-a zi. Lupte în Transnistria. Rusia închide „robinetul” de gaze şi continuă „operaţiunea specială”. Discuţiile de pace stagnează, americanii fiind convinşi că Putin nu vrea cu adevărat negocieri. Şeful ONU îşi continuă turneul pe ruta Moscova-Kiev. Ocupanţi pregătesc referendumuri în 3 regiuni
- Statele Unite şi aliaţii săi au promis noi pachete de arme pentru Ucraina
- Rusia va opri livrările de gaz către Polonia şi Bulgaria miercuri
- Moscova a avertizat că va întrerupe aprovizionarea ţărilor care refuză să plătească gazul în ruble
- Ucraina a acuzat Moscova că încearcă să tragă în război regiunea separatistă a Moldovei, Transnistria, după ce autorităţile din regiunea susţinută de Rusia, aflată în sud-vestul Ucrainei, au declarat că au fost vizate de o serie de atacuri
- Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, i-a spus ministrului de externe al Rusiei că este gata să mobilizeze resursele ONU pentru a evacua oamenii din oraşul asediat Mariupol
Urmărește
29934 afișări
UPDATE 23:38 Antonio Guterres a ajuns în Ucraina, în cadrul eforturilor pentru oprirea războiului
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a ajuns miercuri după-amiază în Ucraina, după vizita efectuată în Rusia, în cadrul eforturilor umanitare şi pentru oprirea războiului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
UPDATE 22:30 Mass-media: Moscova pregăteşte referendumul în Herson, la mijlocul lunii mai
„Referendumul” cu care Rusia intenţionează să sancţioneze anexarea regiunii ucrainene Herson, care este controlată în totalitate de trupele ruse, ar urma să aibă loc între 14 şi 15 mai. Acest lucru este susţinut de surse bine informate presei ruse de opoziţie Meduza. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu ştie nimic.
UPDATE 22:00 Mass-media: Kremlinul plănuieşte un referendum la Doneţs şi Luhansk pentru anexare
Kremlinul plănuieşte să organizeze „referendumuri” la Doneţk şi Luhansk, în Donbass, pentru a cere anexarea la Rusia. Site-ul în limba rusă Meduza, cu sediul în Letonia, scrie despre asta.
UPDATE 21:30 Kiev: „Propaganda n-are limite. Moscova pregăteşte un turneu de presă la Mariupol”
„Propaganda rusă n-are limite. Libertatea de exprimare este moartă în Rusia, dar Ministerul Apărării plănuieşte un „tur de presă” pentru presa occidentală la Mariupol. De fapt, un spectacol fals. Se plimbă prin Rostov arătându-le „atrocităţile armatei”, scrie pe Twitter consilierul preşedintelui ucrainean.
UPDATE 21:00 Kiev, un milion de dolari celor care livrează nave sau avioane ruseşti
„Am ajuns la 1.000.000 de urmăritori şi vă reamintim că recompensa pentru transferul unei nave ruseşti în Ucraina este de 1.000.000 de dolari. Şi aceasta nu este o coincidenţă”, a sccris pe Twitter Ministerul ucrainean al Apărării.
UPDATE 20:00 Lambrecht: Putin a spulberat ordinea europeană
„Preşedintele Putin a spulberat ordinea de pace în Europa cu atacul său asupra Ucrainei, iar guvernul german trage consecinţele dintr-o situaţie de securitate schimbată dramatic în Europa”, a declarat ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, în cadrul unei audieri în Bundestag, autoritate întrunită pentru a vota fondul special de 100 de miliarde de euro pentru consolidarea forţelor armate germane.
UPDATE 19:40 Finlanda confiscă bunurile lui Gennadi Timcenko
Oligarhul rus are şi cetăţenie finlandeză. În special, relatează televiziunea finlandeză Yle, pachetul de 22,5% deţinut de omul de afaceri rus în fosta Hartwall Arena a fost confiscat.
Măsura a fost luată la începutul lunii martie, la 3 zile după ce Timcenko a fost trecut pe lista de sancţiuni a UE.
Autorităţile finlandeze au interzis, de asemenea, plăţile de la compania luxemburgheză a lui Timcenko, White Anchor Holding, care a împrumutat bani Helsinki Halli Oy, care deţine arena, să facă sau să accepte plăţi.
Oligarhul rus este, de asemenea, un membru proeminent al echipei de hochei Jokerit.
UPDATE 19:30 Michel: Putin nu va câştiga acest război
„Putin nu va câştiga acest război”, a afirmat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în mesajul său către Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Ucraina. „Trebuie să începem deja să luăm măsuri, pentru a reconstrui şi a sprijini dezvoltarea economică pe termen lung a Ucrainei. Nu este vorba de reconstruirea Ucrainei din 23 februarie, dinaintea războiului rusesc. Mai degrabă, scopul trebuie să fie combinarea investiţiilor şi reformelor pentru a reconstrui Ucraina viitorului”, a adăugat el.
UPDATE 19:20: UE, al şaselea pachet de sancţiuni amânat săptămâna viitoare: va fi şi petrol
Prezentarea celui de-al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei este amânată pentru săptămâna viitoare. Comisia, conform celor aflate din surse europene, o va propune statelor în zilele următoare. Prima întâlnire a ambasadorilor UE este programată pentru 4 mai şi asta ar putea fi ocazia, cu excepţia întâlnirilor extraordinare dinainte. Pe de altă parte, este dificil de prezis timpii de aprobare. Depinde de conţinutul pachetului (care include cu siguranţă petrol, dar nu este clar cum) şi de dezbaterea care va angaja statele.
UPDATE 19:00 Guterres a ajuns la Kiev: „Cu cât războiul se termină mai repede, cu atât mai bine pentru toată lumea”
„Am ajuns în Ucraina, după ce am fost la Moscova. Vom continua munca pentru a spori sprijinul umanitar şi pentru a asigura evacuarea civililor din zonele de conflict”. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a scris pe Twitter, subliniind: „cu cât acest război se încheie mai repede, cu atât mai bine pentru Ucraina, Rusia şi lume”.
I have arrived in Ukraine after visiting Moscow.
We will continue our work to expand humanitarian support & secure the evacuation of civilians from conflict zones.
The sooner this war ends, the better – for the sake of Ukraine, Russia, and the world.
— António Guterres (@antonioguterres) April 27, 2022
UPDATE 18:30 Germania: „Nu vom deveni parte a conflictului”
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, în cadrul unei audieri la Bundestag, a asigurat că, în ciuda trimiterii de arme grele în Ucraina, Germania „nu va deveni parte la conflict”. Baerbock a avut de înfruntat atacurile care reproşează „cancelariei Scholz” că nu a fost suficient de hotărâtă în sprijinul militar dat pentru Kiev
UPDATE 18:10 Von der Leyen: „Cât mai curând posibil” reuniune extraordinară a miniştrilor energiei
O reuniune extraordinară a miniştrilor energiei din UE va avea loc „cât mai curând posibil”. Acest lucru a fost anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de către preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
UPDATE 17:50 Apel de la Azovstal: „600 de oameni fără medicamente”
„Peste 600 de răniţi, civili şi soldaţi, sunt baricadaţi în oţelăria Azovstal”, un comandant ucrainean din oraşul asediat Mariupol a lansat apelul. Serhi Volina, comandantul interimar al Brigăzii 36 Marine, a declarat că nu există medicamente sau condiţii pentru tratare a răniţilor, adăugând că sute de civili, inclusiv copii, trăiesc în condiţii insalubre şi rămân fără hrană şi apă.
UPDATE 17:30 Putin a anunţat că vrea să-i arate lumii pe mercenarii capturaţi de Rusia
UPDATE 17:10 Americanii sunt convinşi că Putin, care crede în victoria de pe teren, nu doreşte cu adevărat negocieri de pace
UPDATE 17:00 Putin: „Ne vom îndeplini toate obiectivele în Donbas şi Crimeea”. Cel mai bogat rus se dezice de acţiunile lui
UPDATE 16:40 SUA: nicio voinţă sinceră de a negocia dinspre Rusia
„Nu există niciun semn sincer din partea Rusiei că vrea să dialogheze pentru o soluţie a conflictului din Ucraina”, susţine purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, pentru CNN, reiterând că negocierile cu Moscova pentru eliberarea lui Trevor Reed nu au condus la o discuţie mai amplă asupra conflictului.
UPDATE 16:30 Rămas fără bani, Abramovici a mers la Kiev, pentru a forţa o nouă rundă de negocieri
UPDATE 16:10 Primarul din Bucea: „Ruşii au ucis oameni după o listă”
„Ocupatorii ruşi au ucis în Bucea în urma unei liste”, a declarat primarul Anatolii Fedoruk, într-un interviu pentru CBC. Liste pe care, potrivit primarului, armata rusă „nu le scrisese”, dar pe care „i le dictase cineva din loc. Poate au avut colaboratori, pentru că ştiau dinainte la cine se îndreaptă, la ce adresă şi ce fel de oameni sunt”.
UPDATE 16:00 Personalul ambasadei austriece s-a întors la Kiev
Personalul ambasadei Austriei în Ucraina s-a întors în capitala Kiev, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe de la Viena. Filiala ambasadei din Ujhorod rămâne operaţională şi va continua să coordoneze evacuările şi ajutorul umanitar. Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului condus de fostul cancelar Alexander Schallenberg, „Austria este de partea ucrainenilor care sunt în prezent victimele unei agresiuni militare fără precedent”.
UPDATE 15:50 Peskov se laudă că 4 ţări din Europa plătesc deja gazul rusesc în ruble
UPDATE 15:40 Procurorul CPI: „Pentru Bucea, Rusia va răspunde în timp util”
Va exista „un caz la care se va răspunde în timp util” şi se referă la presupusele crime de război ale Rusiei în oraşul ucrainean Bucea, a spus azi procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan. „Vom ajunge la adevăr, pentru că nu ne putem ascunde în sala de judecată. Oricare ar fi naraţiunile şi contra-naraţiunile, dovezile ar trebui verificate în mod corespunzător... şi va exista - cred - un caz la care să se răspundă în timp util”, a spus Khan, într-un interviu amplu pentru CNN.
UPDATE 15:30 UE, consultări în curs privind gazul rusesc
La Bruxelles sunt în desfăşurare „contacte la multe niveluri” cu privire la decizia Moscovei de a suspenda fluxurile de gaze către Europa, robinetele fiind închise pentru Polonia şi pentru Bulgaria, a anunţat de un purtător de cuvânt al UE, referindu-se la o „consultare continuă” între Bruxelles şi guvernele europene şi „la nivel bilateral”. Problema „este o prioritate pentru noi atât la nivelul Preşedintelui Comisiei Europene, cât şi la alte niveluri”, explică purtătorul de cuvânt, adăugând că în cursul zilei vor fi lansate noi comunicări.
UPDATE 15:20 Kievul a lovit un post de comandă rusesc de pe Insula Şerpilor
Forţele armate ucrainene au anunţat că au lovit un post de comandă rusesc de pe insula Şerpilor din Marea Neagră, distrugând un sistem de rachete sol-aer Strela 10. Capturaţi de forţele ruse, soldaţii ucraineni de pe insulă au fost ulterior eliberaţi în urma unui schimb de prizonieri.
UPDATE 15:00 Atacurile ruseşti asupra unui pod pot afecta planurile de export de cereale ale Ucrainei
UPDATE 14:00 Trupele ruseşti au dispersat violent miercuri un protest din centrul Hersonului ocupat. Mai multe persoane ar fi fost rănite.
UPDATE 13:10 Preţul gazelor naturale în Europa a crescut cu 24%
UPDATE 12:24 Ursula von der Leyen acuză Rusia că încearcă să „şantajeze" Europa prin oprirea livrărilor de gaz
Miercuri, Gazprom a oprit livrările de gaze către Polonia şi Bulgaria după ce ambele ţări au refuzat să plătească în ruble. Luna trecută, Rusia a avertizat ţările „neprietenoase" că vor trebui să plătească gazul în moneda rusă începând cu 1 aprilie, în caz contrar riscând să li se întrerupă furnizarea.
UPDATE 11:30 Armata Rusă încearcă să ocupe Rubijne şi Popasna, - Statul Major al Forţelor Armate
În plus, inamicul urmăreşte să dezvolte o ofensivă asupra Slaviansk şi Kramatorsk.
UPDATE 10:35 Sunt raportate noi bombardamente în Transnistria. Ar fi împuşcături în zona unor depozite militare, în satul Kolbasna.
UPDATE 10:10 Preşedintele Lituaniei cere cancelarului german să furnizeze tancuri Leopard Ucrainei, conform Reuters
„Nu ocup funcţia cancelarului Olaf Scholz. Pot să spun doar ce aş fi făcut în locul lui: aş fi construit tancuri, a spus Gitanas Nauseda.
UPDATE 10:00 În Polonia, un rus şi un belarus au fost reţinuţi sub acuzaţia de spionaj, relatează presa poloneză
UPDATE 9:13 Olanda va suspenda de miercuri, 27 aprilie, eliberarea vizelor turistice ruşilor - Consulatul Ţărilor de Jos în Rusia
UPDATE 8:30 În regiunea Sumy, aproape întreaga linie de frontieră este bombardată cu artilerie grea
UPDATE 7:45 Rusia a tras peste 1.300 de rachete în Ucraina de la începutul războiului, a declarat adjunctul ministrului apărării Anna Malyar
Potrivit ei, acestea sunt rachete aeriene, maritime şi terestre.
UPDATE 7:30 Ocupanţii au preluat controlul mai multor aşezări din regiunile Harkov şi Lugansk, relatează Statul Major.
UPDATE 7:20 armata rusă nu încetează să bombardeze clădirile rezidenţiale: mai multe case au luat foc în câteva regiuni
UPDATE 7:10 Un depozit de muniţii a luat foc în satul Staraya Nelidovka din regiunea Belgorod
Sistemul de apărare aeriană a funcţionat. Incendiul a fost stins.
UPDATE 7:00 O fată de 14 ani care a fost violată de un ocupant, din Bucha, regiunea Kiev, şi a rămas însărcinată, intenţionează să îşi păstreze copilul.
Un psiholog îi oferă sprijin.
UPDATE 04:58
Armata ucraineană a recâştigat controlul deplin asupra a trei aşezări din regiunea Mykolayiv: Shirokoe, Lubino şi Novopetrivka, afirmă consilierul ministrului de interne.
UPDATE 03:07 Poliţiştii ucraineni ajută comunităţile defavorizate
Poliţiştii ucraineni au livrat ajutoare umanitare locuitorilor din regiunea Chuguiv. Forţele de ordine au adus copiilor şi adulţilor produse alimentare de bază, fructe şi pachete de Paşte.
De asemenea, poliţiştii continuă să servească într-o capacitate sporită: patrulează pe străzi, menţin ordinea publică, previn jafurile, participă indirect la livrarea şi evacuarea ajutorului umanitar şi ajută organizaţiile de voluntari.
UPDATE 02:30 Rusia nu şi-a folosit întregul arsenal de rachete în Ucraina
„Rusia a lansat peste 1.300 de rachete asupra Ucrainei, dar mai are în stoc de două ori mai multe”, declară ministrul adjunct al apărării, Hanna Malyar.
UPDATE 01:03
Aproximativ 8.3 milioane de persoane vor fi nevoite să părăsească Ucraina din cauza războiului, prognozează ONU.
Până la 27 aprilie, peste 5 milioane de persoane au părăsit Ucraina, conform datelor oficiale.
UPDATE 00:37 Administraţia SUA este preocupată de riscul escaladării tensiunilor în Republica Moldova
Administraţia Joseph Biden a atras atenţia, marţi seară, asupra riscurilor escaladării tensiunilor în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde au avut loc mai multe explozii.
UPDATE 00:30 Regiunile Dnipropetrovsk, Poltava, Zaporizhia şi Luhansk sunt supuse raidurilor aeriene
UPDATE 00:20 Salariile din Ucraina ar putea ajunge la pragul de 150 de dolari
În următoarele luni, salariile din Ucraina ar putea scădea până la nivelul de 150 de dolari pe lună. Această opinie a fost exprimată de co-fondatorul şi proprietarul companiei de investiţii Concorde Capital, Igor Mazepa, într-un interviu acordat Forbes.
Potrivit acestuia, totul ar fi cauzat de faptul că numărul şomerilor din Ucraina va creşte brusc, iar aceştia vor fi "forţaţi să trăiască din beneficii modeste care vor fi plătite de stat". În acelaşi timp, expertul a adăugat că Ucraina ar putea pierde aproximativ jumătate din PIB-ul său pe durata războiului.
UPDATE 00:12 Franţa susţine Republica Moldova, în contextul riscurilor "destabilizării"
Administraţia de la Paris a anunţat, marţi seară, că susţine Republica Moldova, în contextul "riscurilor destabilizării", după incidentele produse în regiunea separatistă Transnistria, informează cotidianul Le Figaro.
Rezumatul zilei
- Germania şi-a anunţat prima livrare de arme către Ucraina: tancuri Gepard cu tunuri antiaeriene
- Ofensiva Rusiei continuă în regiunile estice Harkov şi Doneţk, unde armata sa întreprinde acţiuni de-a lungul întregii linii de front
- Rusia vrea să încercuiască poziţiile ucrainene puternic fortificate din zona de est a ţării
- Ministerul rus al apărării susţine că forţele sale au „eliberat” întreaga regiune Herson din sudul Ucrainei, potrivit agenţiei de presă Interfax
- „NATO, în esenţă, este angajată într-un război cu Rusia printr-un paravan şi înarmează acel paravan. Războiul înseamnă război”, a declarat Ministrul rus de externe Serghei Lavrov
- „Naţiunile din întreaga lume sunt unite în hotărârea noastră de a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii imperiale ruse”, a declarat Secretarul american al apărării, Lloyd Austin
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe