Războiul din Ucraina, ziua a 95-a. Zelenski a vizitat pentru prima dată liniile frontului din afara Kievului / Putin nu va folosi arme nucleare tactice în Ucraina / Continuă bombardamentele masive / Armata rusă obţine noi victorii pe frontul de est

  • Ministerul rus al apărării a declarat că forţele sale au preluat controlul deplin asupra Lyman, un nod feroviar la vest de Sievierodonetsk
  • Rusia a distrus cu rachete posturile de comandă din Bakhmut şi Soleda
  • Ambele oraşe se află pe o rută strategică importantă
  • Oraşele ucrainene lovite de bombardamentele ruse sunt avariate în proporţie de 90%
Urmărește
21172 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua a 95-a. Zelenski a vizitat pentru prima dată liniile frontului din afara Kievului / Putin nu va folosi arme nucleare tactice în Ucraina / Continuă bombardamentele masive / Armata rusă obţine noi victorii pe frontul de est

Sursa foto: MediafaxFoto

UPDATE 23:45 Tancuri ruseşti model T-72B au fost reperate în gara din Melitopol

Rusia are un total de 7.000 de astfel de tancuri în depozit. Este foarte probabil ca aceste vehicule să fie mutate pe frontul de lângă Zaporizhzhya şi Gulyaypol.

UPDATE 23:20 Ucraina raportează mai multe bombardamente transfrontaliere şi atacuri ruseşti în Severodonetsk

Armata ucraineană spune că bombardamentele ruseşti transfrontaliere în regiunile nordice Sumy şi Cernihiv au fost reluate duminică, relatează CNN.

UPDATE 22:00 UE nu reuşeşte să ajungă la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc. Diplomaţii susţin că sunt "încă prea multe detalii de rezolvat"

Duminică, UE nu a reuşit să ajungă la un acord privind un embargo asupra petrolului rusesc, dar diplomaţii vor încerca în continuare să facă progrese înainte de summitul de luni-marţi privind o derogare pentru livrările prin conducte către ţările fără ieşire la mare din Europa Centrală, au declarat oficiali.

UPDATE 21:00 O navă rusă a ajuns în Siria cu mai multe cereale care ar fi fost furate din Ucraina

Noi imagini din satelit arată că o navă rusească plină de cereale presupus a fi furate din fermele ucrainene a ajuns în portul sirian Latakia, pentru a doua oară în ultimele patru săptămâni, relatează CNN.

Noile imagini, furnizate de Maxar Technologies, arată Matros Pozynich la Latakia, pe 27 mai.

Aceasta este una dintre cele trei nave care au încărcat cereale în portul Sevastopol din Crimeea de la invazia rusă în Ucraina. A fost văzută ultima dată în Sevastopol la 19 mai şi a fost urmărită ulterior în timp ce traversa strâmtoarea Bosfor şi spre sud de-a lungul coastei turceşti. Se estimează că nava poate transporta aproximativ 30.000 de tone de cereale.

UPDATE 20:00 Apărătorii ucraineni rezistă în oraşul din Donbas

Bombardamentele au fost atât de intense încât nu a fost posibil să se evalueze victimele şi pagubele, a declarat guvernatorul din Luhansk, Serhiy Gaidai. Zeci de clădiri au fost distruse în ultimele zile.

„Situaţia a escaladat extrem de mult”, a declarat Gaidai.

Între timp, guvernul ucrainean a îndemnat Occidentul să îi furnizeze mai multe arme cu rază de acţiune mai lungă pentru a schimba cursul războiului, aflat acum în a patra lună.

UPDATE 17:00 Zelenski a vizitat pentru prima dată liniile frontului din afara Kievului

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat duminică trupele ucrainene de pe linia frontului din regiunea nord-estică ucraineană Harkov, a anunţat biroul preşedintelui, citat de Reuters.

Vizita lui Zelenski de pe liniile frontului din afara Kievului marchează prima sa apariţie oficială în afara regiunii, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la 24 februarie.

„Vă riscaţi vieţile pentru noi toţi şi pentru ţara noastră", le-a spus acesta soldaţilor, citat pe site-ul biroului preşedintelui.

Zelenski i-a lăudat pe soldaţi şi le-a oferit cadouri.

UPDATE 15:35 Rusia susţine că a ucis 300 de soldaţi ucraineni în ultimele 24 de ore

Ministerul rus al apărării afirmă că rachetele ruseşti au distrus un mare arsenal de arme ale armatei ucrainene în Kryvyi Rih, oraşul natal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konashenkov, susţine că în ultimele 24 de ore au fost ucişi peste 300 de „naţionalişti”, respectiv soldaţi ucraineni, potrivit BBC.

De asemenea, el susţine că o serie de alte ţinte militare ucrainene au fost lovite în timpul ofensivei, inclusiv un sistem de apărare rusesc care a doborât un avion de vânătoare ucrainean SU-25 la Dnipro.

El afirmă: „În total, în urma loviturilor aeriene ruseşti, au fost distruşi peste 300 de naţionalişti şi până la 50 de unităţi de echipament militar şi special al forţelor armate ale Ucrainei”.

UPDATE 15:00 Ucraina acuză armata rusă că a ucis civili la Severodoneţk

Guvernatorul regiunii Luhansk a acuzat Rusia de distrugerea sistematică a oraşului Severodoneţk şi a locuitorilor săi, conform BBC.

Serhiy Haidai a declarat că atacurile au fost neîncetate, iar în zonă au loc lupte crâncene.

Severodonetsk este cea mai estică localitate din regiunea Donbas încă deţinută de Ucraina şi este în prezent o ţintă cheie pentru forţele ruse.

Guvernatorul din Luhansk a declarat că mai mulţi civili din oraş au fost ucişi în ultimele atacuri şi că au fost distruse clădiri, inclusiv blocuri de apartamente şi un cinematograf.

UPDATE 13:10 6 persoane au fost rănite astăzi în regiunea Harkov în urma atacurilor.

Potrivit administraţiei militare regionale, au fost răniţi locuitori din raioanele Izyum, Bohoduhiv şi Chuhuyiv.

UPDATE 11:30 Nici o activitate nu a fost observată de la graniţa cu Belarus

UPDATE 10:20 Situaţia de la Severodoneţk este grea. Ruşii întăresc atacul

UPDATE 9:00 Ruşii atacă masiv în Severodoneţk şi alte regiuni importante

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ţinut discursul său nocturn în urmă cu câteva ore şi a declarat că "zonele cheie de luptă" sunt, printre altele, Severodonetsk, Lysychansk, Bakhmut şi Popasna.
 

UPDATE 7:40 Ambasadorul rus în Marea Britanie crede că Putin nu va recurge la arme nucleare tactice în Ucraina 

Diplomatul spune că masacrul din Bucha este o „născocire”.

UPDATE 03:00 Voldomir Zelenski îndeamnă comunitatea internaţională să recunoască Rusia ca stat terorist

"În repetate rânduri voi reaminti lumii că a sosit în sfârşit momentul să recunoaştem oficial Rusia ca stat terorist, ca stat sponsor al terorismului. Este pur şi simplu adevărat. Este onest şi arată realitatea cotidiană pe care ocupanţii au creat-o în Ucraina şi pe care sunt foarte dornici să o ducă mai departe în Europa. Şi ar trebui să fie asigurată din punct de vedere juridic", a subliniat preşedintele ucrainean.

UPDATE 01:00 Urmările bombardamentului asupra unei centrale solare din Merefi, regiunea Harkov

UPDATE 00:10 Episcopul catolic german Gerhard Fürst susţine furnizarea de arme către Ucraina

Fürst a menţionat că autoapărarea nu înlocuieşte ethosul creştin.

"Ucraina trebuie să fie capabilă să se apere singură. Şi pentru aceasta există instrumente adecvate, adică arme", a declarat episcopul.

Rezumatul zilei

  • Ucraina a început să primească rachete antinavă Harpoon din Danemarca şi obuziere autopropulsate din Statele Unite
  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul să poarte o discuţie cu omologul său rus Vladimir Putin
  • După trei luni de lupte, trupele ucrainene au obosit, dar nu cedează
  • Preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus liderilor Franţei şi Germaniei, într-un apel telefonic, că Rusia este dispusă să discute modalităţi de a face posibil ca Ucraina să reia transporturile de cereale din porturile Mării Negre
  • Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz l-au îndemnat sâmbătă pe preşedintele rus Vladimir Putin să elibereze pe cei 2.500 de militari ucraineni capturaţi la Azovstal
  • Kremlinul acuză Kievul pentru stagnarea negocierilor de pace

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici