Peste 1.500 de camioane fac coadă pe M20 sau staţionează pe Aeroportul Kent’s Manston, în urma deciziei Franţei de a opri pe oricine intră din Marea Britanie timp de 48 de ore din cauza noii tulpini de coronavirus.
Ian Wright, director executiv al Federaţiei pentru Alimente şi Băuturi, a declarat că, deşi populaţia „nu trebuie să aibă griji cu privire la aprovizionarea cu alimente de Crăciun”, consecinţele ar putea fi resimţite în scurt timp.
„Impactul asupra disponibilităţii la raft a anumitor alimente proaspete va fi resimţit, probabil, începând cu săptămâna viitoare”, a avertizat el.
Marţi, lungi şiruri de camioane s-au întins pe străzile din Kent, iar în ciuda restricţiilor impuse, şoferii au aşteptat în speranţa că frontiera se va redeschide în curând.
Secretarul Transporturilor, Grant Shapps, a îndemnat pe oricine încearcă să traverseze Canalul să evite zona.
Ministrul de externe francez a declarat că interdicţia de 48 de ore este „o măsură de urgenţă care ne permite să oferim o soluţie practică şi să schimbăm opinii cu partenerii europeni”, adăugând că speră că o soluţie va fi „formalizată în timpul zilei”, a notat Sky News.
Conform interdicţiei, transportul de marfă neînsoţit, mai ales în containere de transport maritim, poate continua să călătorească cu trenuri şi bărci peste Canal, dar orice mărfuri aduse cu camioane trebuie să rămână pe solul britanic.
Ministrul de interne, Priti Patel, a declarat pentru Sky News că guvernul „lucrează pentru a obţine o rezoluţie” şi „este un interes de ambele părţi” ca Franţa să-şi atenueze poziţia.