Mii de persoane, purtând pancarte pe care se putea citi "Xenofobia este la fel ca apartheid-ul" şi "Ne opunem xenofobiei", au provocat blocaje de circulaţie în Johannesburg.
Locuitorii din cartierul Hillbrow, unde locuiesc numeroşi imigranţi, au salutat mitingul, organizat de sindicate şi organizaţii confesionale.
Guvernul sud-african a fost criticat pentru reacţia lentă faţă de violenţe şi pentru că nu încearcă să rezolve problema sărăciei.
Incidentele violente au izbucnit la 11 mai în cartierul Alexandra din Johannesburg, extinzându-se în Cape Town şi în oraşul-port Durban.
Cel puţin 42 de persoane au fost ucise şi peste 25.000 şi-au părăsit locuinţele în cele 13 zile de atacuri împotriva străinilor, acuzaţi că iau locurile de muncă din Africa de Sud.
Poliţia a anunţat că situaţia era calmă sâmbătă în Johannesburg şi la Cape Town, unde s-au înregistrat totuşi anumite incidente în cursul nopţii.
Comisarul Andre Traut a declarat că mai multe magazine au fost jefuite şi incendiate la Cape Town. "Cele mai multe incidente au avut loc în cartierul Khayelitsha, unde am depus toate eforturile pentru protejarea localnicilor", afirmă Traut, precizând că majoritatea străinilor au părăsit zona voluntar sau escortaţi de poliţie.
Ministrul sud-african de Externe, Nkosazana Dlamini-Zuma, a declarat vineri că violenţele creează o imagine negativă Africii de Sud, iar preşedintele Thabo Mbeki a permis intervenţia armatei pentru stoparea violenţelor.