Kong Dongmei, o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, şi soţul său Chen Dongsheng figurează pe locul 242 într-o listă a celor mai bogate persoane întocmită de publicaţia financiară chineză, New Fortune. Averea lor este estimată la aproximativ cinci miliarde de yuani (620 de milioane de euro).
Kong este fiica cea mică a lui Mao şi a celei de-a treia soţii a sa, He Zizhen. În 2001, ea a deschis o librărie, la Beijing, în care promovează „cultura roşie”, cauza revoluţiei proletare care a stat la originea fondării Chinei comuniste în 1949.
Dar numeroşi internauţi făceau ironii, joi, pe seama averii lui Kong Dongmei, apreciind că nu corespunde nicidecum valorilor de altruism promovate în perioada maoistă.
De asemenea, ei au criticat-o pe Kong pentru că a încălcat se pare regula unui singur copil. Potrivit New Fortune, cuplul ar avea trei copii.
„Preşedintele Mao ne-a adus desfiinţarea proprietăţii private, dar progenitura sa s-a căsătorit cu un capitalist şi a încălcat politica de planificare familială”, a scris Luo Chongmin, un consilier guvernamental.
Această controversă intervine în timp ce renumitul cineast Zhang Yimou, unul dintre principalele personaje ale culturii oficiale din China, este acuzat, la rândul său, pentru că a încălcat politica foarte aspră a copilului unic. Regizorul filmului „Soţii şi concubine” ar avea cel puţin şapte copii.