Reactorul care a explodat la Cernobîl este inspectat periodic

Cel puţin o dată pe săptămână, Igor Kabacenko se îmbracă într-un costum alb cu mască, îşi ia dozimetrul şi intră în sarcofagul care acoperă reactorul avariat de la Cernobîl, o muncă pe care el o apreciază chiar dacă mulţi o consideră "o nebunie".

Kabacenko, un inginer în vârstă de 42 de ani, se ocupă de controlul radioactivităţii în sarcofagul construit după explozia reactorului la 26 aprilie 1986, cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie.

"Îmi place mult munca mea", mărturiseşte el. Vizitele lui în interiorul acestui sarcofag de beton îi amintesc de copilărie, când se aventura în casele abandonate sau pe şantierele de construcţie. "Nu pot să mă imaginez muncind în altă parte. Sunt ataşat de această instalaţie", adaugă el.

După 25 de ani, unitatea distrusă conţine în continuare aproximativ 200 de tone de combustibil nuclear, transformat în magmă puternic radioactivă, dintre care o treime este inaccesibil, explică Volodimir Kaştanov, directorul adjunct al administraţiei complexului.

Construit în grabă după catastrofă, sarcofagul este în pericol de prăbuşire. Consolidat în urmă cu câţiva ani, acesta va fi reacoperit în 2015 cu un sarcofag etanş din oţel, dar starea sa actuală trebuie neapărat urmărită îndeaproape.

Mai multe persoane intră în mod regulat în interiorul sarcofagului pentru a-i examina elementele de construcţie, a controla concentraţia de materii radioactive din aer şi starea unor particule de magmă radioactivă sau pentru a evacua apa contaminată care s-ar putea acumula din cauza precipitaţiilor şi condensului.

Kabacenko are ca misiune să controleze nivelul de radioactivitate în interiorul acestei imense structuri pentru a organiza în siguranţă lucrările desfăşurate aici, cum ar fi montarea sistemelor de control seismic sau împotriva incendiilor.

În faţa ameninţării radiaţiilor, normele de securitate rămân draconice. Starea lui de sănătate trebuie să fie bună şi să urmeze o formare pentru "a cunoaşte căile de acces sigure din interior", explică Serghi Svercikov, responsabil cu administrarea sarcofagului.

Urmează apoi măsurile de protecţie. "Ne scoatem toate hainele înainte de a ne pune uniforma: un costum şi o pereche de mănuşi din bumbac alb, apoi un combinezon de unică folosinţă dintr-o ţesătură cu permeabilitate redusă", explică Kabacenko.

O mască de protecţie respiratorie, încălţăminte de schimb şi două dozimetre - dintre care unul emite un semnal sonor dacă doza autorizată de radiaţii este depăşită - sunt, de asemenea, obligatorii.

Pentru lucrările cele mai riscante, sunt prevăzute şorţuri şi mănuşi din plumb şi chiar baloane de oxigen care asigură autonomia respiraţiei, enumeră Kaştanov. "Tot, în afară de costume spaţiale; din acestea nu avem", glumeşte el.

Durata vizitei variază în funcţie de doza absorbită şi se limitează în medie la 15-20 de minute, explică el. Uneori, muncitorii nu pot lucra decât câteva minute, precizează Svercikov.

În interior, totul este la fel ca după catastrofă. "Totul este deteriorat, cablurile atârnă", descrie Svercikov. "Seamănă mult cu imaginile televizate de la Fukushima", centrala japoneză unde a avut loc un accident nuclear în martie, adaugă Igor Kabacenko.

Acesta din urmă a venit să lucreze la centrală în 1992 pentru a fi mai bine plătit decât în oraşul său natal Poltava (centrul Ucrainei) şi mărturiseşte că îi era teamă la început să nu se iradieze, din "neştiinţă", apreciază el.

"După doi ani, am studiat sarcofagul şi teama a fost înlocuită de interes", susţine Igor, care asigură că nu simte niciun impact al radiaţiilor asupra sănătăţii.