Rebelii din Darfur neagă orice implicare în răpirea a 19 persoane în Egipt

Rebelii din Darfur au dezminţit luni orice implicare în răpirea în Egipt a 19 persoane, dintre care 11 turişti europeni.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Rebelii din Darfur neagă orice implicare în răpirea a 19 persoane în Egipt

Rebelii din Darfur neagă orice implicare în răpirea a 19 persoane în Egipt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu avem nimic de-a face cu această răpire", a declarat Ahmed Hussein Adam, purtător de cuvânt al Mişcării pentru Justiţie şi Egalitate (JEM), din Londra. "Este absurd şi condamnăm acest (gest) în termenii cei duri, întrucât asemenea acţiuni nu sunt opera JEM", a adăugat el.

Mahgoub Hussein, purtător de cuvânt al uneia dintre principalele facţiuni din Darfur, Armata pentru eliberarea Sudanului (SLA), a declarat la rândul său că "niciunul dintre combatanţii săi nu a fost implicat", în această operaţiune.

"Nu suntem implicaţi întrucât este vorba despre o acţiune criminală care vizează turişti", a declarat Hussein care reprezintă facţiunea SLA-Unitate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici