Rebelii Houthi sunt acuzaţi că au atacat un port israelian. Racheta a fost doborâtă

Publicat: 22 02. 2024, 10:33
Actualizat: 22 02. 2024, 10:35

Israelul a interceptat ceea ce pare a fi un atac lansat de Houthi în apropierea oraşului-port Eilat, au transmis autorităţile.

Sirenele au sunat joi dimineaţă în oraş. Ulterior, armata a anunţat că racheta a fost doborâtă cu sistemul de apărare Arrow.

Sistemul, care interceptează rachete cu rază lungă de acţiune, „a interceptat cu succes o lansare care a fost identificată în zona Mării Roşii şi se afla în drum spre Israel”, a spus armata israeliană.

„Ţinta nu a trecut pe teritoriul israelian şi nu a reprezentat o ameninţare pentru civili”, a precizat armata.