- Home
- Externe
- LONDRA, (09.04.2015, 08:49)
- Valentin Vidu - Mediafax
Rebelii proruşi au executat sumar militari ucraineni ţinuţi în captivitate, acuză Amnesty
Rebeli proruşi din estul Ucrainei au executat sumar militari ucraineni aflaţi în captivitate, acuză Amnesty International (AI), care precizează că deţine probe în acest sens, relatează BBC News online.

Rebelii proruşi au executat sumar militari ucraineni ţinuţi în captivitate, acuză Amnesty (Imagine: Mediafax Foto)
Martori au declarat pentru organizaţia de apărarea drepturilor omului că un militar ucrainean a fost împuşcat de la mică distanţă de către un comandant separatist.
Amnesty a mai anunţat că deţine înregistrări video cu alţi trei militari ţinuţi în captivitate, iar apoi morţi, la o morgă, prezentând răni la cap şi în partea superioară a corpului, provocate de gloanţe.
Un armistiţiu fragil se află în vigoare în estul Ucrainei începând din februarie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk, iritat de postările unui europarlamentar român: "A încercat să intervină în alegerile din SUA”
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
Bolojan contrazice politica lui Trump: Este necesar ca Ucraina şi Uniunea Europeană să fie implicate în negocierile de pace
Crimele pe care le-a documentat sunt asimilate crimelor de război, a subliniat Amnesty.
"Aceste acuzaţii este necesar să fie investigate prompt, complet şi imparţial, iar făptaşii judecaţi în procese corecte de către autorităţile recunoscute", a declarat Denis Krivosheev, adjunctul directorului AI pentru Europa şi Asia Centrală.
Acuzaţiile apar după ce un comandant separatist a declarat pentru ziarul ucrainean Kyiv Post că a executat personal 15 militari ucraineni din cadrul forţelor armate naţionale după ce au fost capturaţi.
Un consilier al rebelilor a declarat anul trecut pentru BBC că separatiştii proruşi au efectuat execuţii într-o zonă aflată sub controlul insurgenţilor, cu scopul de a "împiedica haosul".
Organizaţii nonguvernamentale cu activitate în domeniul drepturilor omului au acuzat ambele părţi aflate în conflict că au comis abuzuri.
Peste 6.000 de persoane au fost ucise de la izbucnirea războiului între separatişti proruşi şi forţele armate naţionale ucrainene în estul Ucrainei, în urmă cu un an.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe