Alois Carnier, în vârstă de 57 de ani, şi Peter Leu, în vârstă de 67 de ani, şi-au spus vineri „din toată inima, da” unul altuia, în momentul în care căsătoriile între persoane de acelaşi sex au devenit legale în Elveţia, scrie Reuters.
Este pentru prima dată când doi bărbaţi au ieşit de la starea civilă din oraşul lor, Schaffhausen, ca o pereche căsătorită.
În septembrie anul trecut, alegătorii au aprobat iniţiativa „Căsătorie pentru toţi” cu o majoritate de aproape două treimi, ceea ce a făcut din Elveţia una dintre ultimele ţări din Europa de Vest care a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
„Ceremonia a fost cu adevărat foarte importantă pentru mine, deoarece acest lucru a fost pregătit de 20 de ani”, a declarat Carnier, care a încheiat un parteneriat înregistrat cu Leu în 2014 şi a fost activ într-o campanie de zeci de ani pentru recunoaşterea drepturilor homosexualilor.
În cealaltă parte a ţării, la Geneva, Aline, în vârstă de 46 de ani, şi Laure, în vârstă de 45 de ani, s-au căsătorit, de asemenea, după ce au fost împreună timp de 21 de ani. Cuplul are un fiu de patru ani şi, la fel ca Leu şi Carnier, au fost anterior într-un parteneriat civil.