- Home
- Externe
- (26.04.2022, 23:47)
- Mihai Draghici
Recep Erdogan i-a cerut din nou lui Vladimir Putin să accepte un summit cu Volodimir Zelenski
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat, marţi, cu omologul său rus, Vladimir Putin, propunându-i din nou să accepte un summit pentru încheierea conflictului militar din Ucraina.

Sursa foto: MediafaxFoto
"Preşedintele Erdogan a propus continuarea acţiunilor în Formatul Istanbul la nivel de lideri, un prag crucial în negocierile Rusia-Ucraina. Vrem continuarea progreselor înregistrate în discuţiile de la Istanbul", a transmis Preşedinţia Turciei, potrivit cotidianului The Times of Israel.
În cursul conversaţiei telefonice, Recep Tayyip Erdogan a evidenţiat importanţa ajungerii la un armistiţiu în Ucraina şi a creării de noi culoare umanitare pentru evacuarea civililor din zonele beligerante.
În urmă cu câteva săptămâni, s-au întâlnit la Istanbul miniştrii de Externe din Rusia şi Ucraina, Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba. Turcia insistă ca Vladimir Putin să accepte un summit cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru încheierea conflictului militar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Preşedinţia Rusiei a anunţat marţi că Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan au vorbit despre situaţia din Ucraina, inclusiv despre acţiuni umanitare. "Cei doi lideri au evocat în detaliu situaţia din Ucraina în contextul operaţiunii militare speciale pentru apărarea Donbasului, şi despre eforturile întreprinse permanent de partea rusă pentru garantarea securităţii civililor, inclusiv prin organizarea de culoare umanitare", a transmis Kremlinul, conform cotidianului Le Figaro. Moscova nu a exclus posibilitatea unui summit al preşedinţilor Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, dar a cerut mai întâi progrese concrete în negocieri.
Turcia este implicată activ în negocierile pentru oprirea confruntărilor militare între Rusia şi Ucraina şi s-a oferit să devină garant al securităţii naţiunii ucrainene.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe