Recep Tayyip Erdogan: Rusia a informat Turcia că militanţii kurzi s-au retras din zona de securitate creată în Siria

Publicat: 29 10. 2019, 20:48
Actualizat: 26 10. 2021, 13:36

„Rusia a înştiinţat autorităţile relevante că organizaţiile teroriste s-au retras în totalitate din zona de frontieră. Sigur că discuţiile noastre cu Moscova vor continua mâine”, a declarat marţi seară Recep Erdogan, citat de agenţia de presă Reuters.

Anterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că grupul insurgent kurd Unităţile de Apărare Populară (YPG) a finalizat retragerea în afara zonei de securitate creată de-a lungul frontierei Siriei cu Turcia.