Kurt Campbell, adjunct al secretarului de Stat pentru Asia de Est şi Pacific, va efectua o vizită la Beijing pe 3 ianuarie, la Seul pe 4 ianuarie, iar la Tokyo pe 6 ianuarie, unde va purta discuţii „cu privire la ultimele evoluţii legate de Coreea de Nord”, anunţă Departamentul de Stat într-un comunicat.
Washingtonul a anunţat săptămâna trecută că speră să coopereze cu Phenianul după perioada de doliu urmând morţii lui Kim Jong-il.
Departamentul de Stat anunţa atunci că s-au stabilit contacte telefonice prin intermediul misiunii nord-coreene la ONU, canalul utilizat în mod tradiţional de către cele două Guverne, care nu întreţin relaţii diplomatice.
Coreea de Nord se află într-o perioadă de tranziţie la şefia statului, în urma morţii liderului Kim Jong-il acum 12 zile.
Fiul său cel mai mic Kim Jong-un, în vârstă de până în 30 de ani, a fost desemnat succesor, perpetuând astfel dinastia iniţiată de bunicul său Kim Il-sung, fondatorul Coreei de Nord comuniste.
Pentru comunitatea internaţională, instalarea noului lider la conducerea Coreei de Nord reprezintă o miză pentru o relauare a negocierilor între şase state (cele două Corei, China, Japonia, Rusia şi Statele Unite) în vederea dezarmării nucleare a Coreei de Nord.
Aceste negocieri au scopul să convingă Phenianul să renunţe la ambiţiile sale nucleare, în schimbul unui important ajutor energetic şi alimentar. Negocierile se află într-un punct mort încă din decemrbie 2008.
Departamentul de Stat a adăugat că turneul lui Kurt Campbell vizează, de asemenea, o abordare a evoluţiei situaţiei din Myanmar, ţară în care regimul aflat la putere a angajat recent reforme în semn de deschidere politică.
Secretarul de Stat Hillary Clinton a efectuat, în decembrie, o vizită de stat istorică în Myanmar.