Reconsolidarea catedralei Notre-Dame, motiv de ceartă între francezi. Amenajarea interioară riscă să transformă clădirea într-un „Disneyland”

Publicat: 10 12. 2021, 22:48
Actualizat: 10 12. 2021, 22:50

O nouă propunere de renovare a interiorului Catedralei Notre-Dame a iritat o parte din populaţia franceză. Proiectul pentru amenajarea interioară a Notre-Dame de Paris a fost prezentat pe 9 decembrie, dar este departe de a fi aprobat în unanimitate. Planul ar face clădirea să arate ca un univers „Disney”, spun criticii.

Potrivit unui raport al Daily Telegraph, modificările propuse ar prevedea crearea unui „traseu de descoperire” în interiorul clădirii medievale, unde povestea Bibliei ar fi spusă în diferite limbi într-o serie de capele, fiecare dedicată unei culturi internaţionale diferite.

„Acest traseu care merge de la nord la sud, de la umbră la lumină, va descrie momentele majore ale Bibliei pentru a explica în modul cel mai inteligibil pentru oamenii de rând, fie ei chinezi sau suedezi”, a declarat Rousselot pentru Telegraph.

Propunerea a fost prezentată de părintele Gilles Drouin în luna mai, în timpul unei conferinţe online pentru secretariatul general al educaţiei catolice din Franţa. La scurt timp după, ea a fost susţinută de Michel Aupetit, arhiepiscopul Parisului, care în iunie a lăudat planul pentru a aduce „catedrala în secolul XXI, păstrându-şi în acelaşi timp propria identitate în spiritul tradiţiei creştine”.

În această toamnă, responsabilii de restaurarea catedralei au confirmat că este posibil să finalizeze proiectul până în primăvara anului 2024, la timp pentru Jocurile Olimpice de vară din 2024, de la Paris.