Cele mai mari două state ale Australiei s-au reunit luni în scene emoţionante, după redeschiderea graniţei, închisă doar a doua oară în 101 ani. Primele zboruri din lunia iulie până acum au aterizat ieri la Melbourne şi Sydney.
Prietenii şi familia au întâmpinat pasagerii în timp ce debarcau din zborul Qantas QF401 la ora 7:20 a.m, primul dintre cele 26 de zboruri programate luni între cele două state.
„Pot să-l vizitez pe tatăl meu când trebuie, fără să-mi fac griji când pot ajunge acasă”, a spus un pasager în timp ce debarca.
Graniţa dintre New South Wales (NSW) şi Victoria s-a închis în iulie din cauza unui focar de COVID-19 în jurul Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia. A fost prima astfel de închidere a frontierei din 1919, când Australia lupta împotriva gripei spaniole.
Economia Australiei a scăzut cu 7% în trimestrul 1, cel mai mult din 1959, în timp ce rata şomajului a atins un maxim în 22 de ani, de 7,5% în iulie.
Australia vrea să redeschidă şi fluxul aerian cu Noua Zeelandă.