„Bătrânul este foarte bolnav, dar nu este în pericol” de moarte, a anunţat această sursă, sub protecţia anonimatului.
„El nu s-a refăcut, până acum, dar aşteptăm să fie externat vineri din spital„, a adăugat aceeaşi sursă.
Surse medicale contactate de AFP nu au confirmat şi nici nu au infirmat aceste afirmaţii.
Nicio informaţie oficială asupra stării sănătăţii lui Mandela nu a mai fost furnizată, de la un comunicat al Fundaţiei care gestionează activităţi de caritate în numele său, miercuri, în care se anunţa că a fost spitalizat la Johannesburg pentru efectuarea unor „examene de rutină”.
Fostul preşedinte a fost internat „pentru teste, dar medicul a hotărât să îl ţină sub observaţie”, a adăugat sursa apropiată de Mandela.
Potrivit acestei surse, preşedintele sud-african, Jacob Zuma, care participă la Forumul Economic de la Davos, a fost informat despre starea predecesorului său. Dar s-a hotărât ca acesta să rămână la reuniunea decidenţilor economici şi politici din întreaga lume, pentru a nu genera speculaţii.