Prima pagină » Știri externe » Goran Hadzici, ultimul fugar căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie

Goran Hadzici, ultimul fugar căutat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie

O singură persoană mai este căutată dintre cele 161 inculpate de Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie de la crearea sa în 1993, după arestarea, joi, a fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, relatează AFP.
26 mai 2011, 15:51, Știri externe

Goran Hadzici, în vârstă de 52 de ani, fost preşedinte al Republicii sârbe autoproclamate Krajina, care se întindea pe aproximativ o treime din teritoriul Croaţiei în timpul războiului (1991-1995), este acuzat de crime de război şi crime împotriva umanităţii.

El a dispărut de la domiciliul său la scurt timp după publicarea inculpării sale în iulie 2004 şi nu s-a predat, în pofida apelurilor Guvernului sârb.

El trebuie să răspundă pentru 14 capete de acuzare de crime de război şi crime împotriva umanităţii, pentru implicarea sa presupusă în uciderea a sute de civili croaţi şi deportarea a zeci de mii de croaţi şi alţi cetăţeni non-sârbi de către trupele sârbe, în timpul războiului din Croaţia (1991-1995).

Inculparea sa menţionează într-o manieră specifică responsabilitatea sa în masacrul de la spitalul din Vukovar, în cursul căruia 250 de croaţi şi alţi non-sârbi au fost ucişi.