„Am putut să mă întâlnesc cu Alan Gross, un bărbat care, în opinia mea, este nevinovat. Cred că trebuie eliberat pentru că este nevinovat de orice infracţiune gravă”, a declarat fostul preşedinte în cursul unei conferinţe de presă la încheierea unei vizite „private” de trei zile la Havana. El a adăugat că speră că acesta va fi „iertat sau eliberat din motive umanitare”.
Carter a declarat că s-a întâlnit şi cu fostul preşedinte cubanez Fidel Castro, care a renunţat la putere în 2006.
„În afară de întâlnirea cu preşedintele Raul Castro, (…), l-am văzut în această dimineaţă pe Fidel Castro, care mi se pare că este într-o stare bună de sănătate şi ne-am revăzut ca nişte vechi prieteni”, a explicat el.
Fidel Castro, în vârstă de 84 de ani, l-a primit deja pe Jimmy Carter, în vârstă de 86 de ani, în cadrul primei vizite a acestuia în Cuba, în 2002. Părintele Revoluţiei cubaneze i-a cedat puterea în 2006 fratelui său Raul, din motive de sănătate.
În cadrul vizitei sale la Havana, laureatul premiului Nobel pentru Pace în 2002 a avut întrevederi şi cu un grup de opozanţi şi disidenţi, precum şi cu lideri religioşi evrei şi catolici.