Analiză: Redisclocările SUA din Germania: „Se întâmplă, nu se întâmplă? Ba da, se întâmplă!”

Ştirea despre un posibil plan de diminuare a forţelor americane dislocate în Germania provoca, la începutul lunii iunie, a.c., justificată şi neaşteptată agitaţie pe ambele ţărmuri ale Atlanticului. Şi nu doar pentru că prezenţa militară a Statelor Unite în Germania reprezintă rezultatul unor politici deosebit de complexe, ce îşi are sorgintea în aranjamentele de securitate ce au urmat celui de-al doilea Război Mondial, considerate a fi superlativul contractelor strategice la nivel mondial.

Debutând cu aproximativ 300.000 de militari (forţe terestre şi aeriene) în Europa, la nivelul anului 1953, evoluţia numerică se menţine, cu uşoare modificări, până la sfârşitul Războiului Rece când, după anul 1989, reducerile prezenţei americane devin semnificative (aprox. 79.000 în anul 2004), ajungând astăzi la puţin peste 63.000, din care aproximativ 35.000 în Germania. 

O succintă analiză  a dislocărilor de trupe ale SUA în Europa evidenţiază faptul că acestea au reprezentat un model pentru politica externă a Statelor Unite, servind ca precedent pentru crearea şi extinderea prezenţei militare americane în întreaga lume. De asemenea, se cuvine să menţionăm faptul că nevoia SUA de a-şi redisloca trupele în alte zone cu probleme a existat şi pe timpul Războiului Rece, însă incapacitatea Germaniei de Vest de a furniza un nivel adecvat al apărării, proporţional cu retorica lor anticomunistă, a împiedicat acest lucru. O serie de factori favorizanţi precum acumulările lente, dar oarecum considerabile, în domeniul apărării europene, existenţa armamentului nuclear şi a capacităţilor de transport aerian, precum şi o oarecare destindere în relaţiile internaţionale fac posibilă, totuşi, după 1990, o reducere graduală a prezenţei americane în Europa.

Cu o investiţie strategică de anvergură pe continentul european (preponderent în Germania) şi cu o prezentă militară care să-i asigure îndeplinirea obiectivelor proprii, dar şi ale NATO, SUA se stabilizează strategic în regiune folosind Germania ca „hub de tranzit” pentru acţiunile sale în Africa, Europa şi Eurasia, dar şi ca element crucial de descurajare împotriva Rusiei.

Dispuse în cinci din cele şapte mari garnizoane europene, forţele americane dislocate în Germania includ: Comandamentul European al SUA (EUCOM) şi Comandamentul African al SUA (AFRICOM) la Stuttgart, Comandamentul European al Forţelor Armate ale SUA (USAREUR) la Wiesbaden, Forţa Aeriană a SUA (USAF) în baza de la Ramstein, Centrul Medical Regional Landstuhl, cea mai mare unitate medicală din afara Statelor Unite continentale şi Centrul de Instruire  Grafenwöhr, cea mai mare capabilitate de acest gen din Europa, cu posibilitatea de a găzdui şi instrui o forţă de mărime brigadă, cu toate elementele specifice, în vederea dislocării. Dacă la acestea adăugăm faptul că SUA, în cadrul programului de partajare nucleară, stochează arme nucleare tactice la baza aeriană Luftwaffe din Buechel, iar Ramstein reprezintă o facilitate cheie a Statelor Unite, care găzduieşte elementele de comandă şi control pentru operaţiunile cu drone americane din întreaga lume, imaginea acestei dislocări devine suficient de sugestivă.

Ca parte a unui amplu proces de eficientizare a forţele americane, dislocate pe tot globul, pentru a răspunde provocărilor din partea Rusiei şi a unei Chine în plină expansiune, actualizarea prezenţei forţelor americane în Europa urmăreşte: amplificarea descurajării Rusiei, consolidarea NATO, reasigurarea aliaţilor şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea flexibilităţii strategice a SUA şi a flexibilităţii operaţionale a EUCOM.

„Intrând într-o nouă eră a concurenţei între marile puteri, suntem acum într-un alt  punct de inflexiune din istoria NATO. Sunt încrezător că alianţa va fi cu atât mai bună şi mai puternică pentru aceasta”, declara secretarul Apărării, Mark Esper, într-un briefing de presă la Pentagon.

Din analiza întocmită în cadrul EUCOM reiese că o repoziţionare a peste 5.500 de oameni din forţele americane aflate în Germania, în alte ţări NATO, precum şi o repatriere a altor peste 6000, pentru a asigura prezenţa rotativă  a SUA în zonele de interes (cu preponderenţă pe flancul estic al NATO şi în regiunea Mării Negre), reprezintă o adaptare a posturii de forţă pentru a aborda problemele de securitate naţională în mediul de astăzi.

În acest amplu proces de relocare va intra schimbarea locaţiei actuale a EUCOM într-o alta, din Belgia. În acelaşi timp, în cadrul aceluiaşi program de repoziţionare, AFRICOM a elaborat propriul plan de relocare a comandamentului său din Stuttgart, înfiinţat în anul 2008, într-o locaţie aleasă provizoriu, cu intenţia de a selecta mai târziu o locaţie permanentă. Studiile ulterioare, în care au fost analizate site-urile din Europa, Statele Unite şi Africa, au determinat Pentagonul, în anul 2013, să păstreze sediul central la Stuttgart, motivat de nevoile operaţionale şi de costurile deplasării. Se pare, însă, că aceste dificultăţi au fost depăşite, pentru că acum se caută o nouă locaţie, în Europa sau Statele Unite.

În baza aceluiaşi plan, repatrierea Regimentului 2 Blindate al Armatei (singura structură de tip „Brigadă de lovire” terestră din Europa, staţionată în Vilseck, Germania), este surprinzătoare tocmai pentru rolul pe care l-a jucat aceasta unitate în cei 33 de ani petrecuţi în Europa, pe timpul Războiului Rece, dar şi după revenirea acesteia în Germania, în anul 2014. După acest an, regimentul a jucat un rol cheie în sporirea eforturilor militare de-a lungul flancului estic al NATO. Din Statele Unite, militarii regimentului vor fi utilizaţi atât pentru asigurarea forţelor rotaţionale americane, desfăşurate în zona baltică, dar şi pentru desfăşurarea antrenamentelor cu aliaţii NATO, în mare parte, în regiunea Mării Negre. Mutarea, inclusiv a unei escadrile de vânătoare F-16, în Italia, ar încheia această dislocare la nivel tactic.

De remarcat este şi faptul că, în cadrul acestui plan, Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale din Europa se va muta la Mons, iar o decizie anterioară privind dislocarea a aproximativ 2.500 de militari ai Forţelor Aeriene din Regatul Unit în Germania a fost anulată.

Ca parte a procesului de dislocare în Europa, Pentagonul explorează şi prezenţa forţelor Statelor Unite în Polonia, studiind posibila amplasare, aici, a unui Comandament Operaţional din elemente ale noului înfiinţat Corp V al Armatei Americane cu misiunea de a sincroniza structurile tactice ale armatei americane, cele aliate şi ale naţiunilor partenere care operează în Europa.

Oricare ar fi motivul deciziei, raţiunile strategice americane, refuzul german de a participa la o misiune navală în Golful Persic pentru a descuraja Iranul sau nemulţumirile preşedintelui Trump privind interacţiunea pe probleme de politică externă cu guvernul Merkel, decizia anunţată de secretarul american al Apărării, Mark Esper, de a retrage aproximativ 11.900 de militari americani din bazele din Germania este mult mai complexă şi cu consecinţe semnificative.

Din această perspectivă, evidenţiind chiar şi doar aspectele investiţionale în complexa infrastructură militară, devine evident faptul că o reducere cu 30% a efectivelor ce deservesc aceste facilităţi va afecta buna lor funcţionare. De asemenea, orice redislocare de trupe în alte garnizoane europene, altele decât cele actuale, va presupune cheltuieli substanţiale pentru a implementa această decizie, pe cât de controversată pe atât de fermă.

Fără a considera, aşa cum fac unele structuri analitice, decizia de redislocare drept o mişcare punitivă împotriva Germaniei, este evident faptul că din punct de vedere strategic, oricum se va implementa aceasta, efectele vor fi greu de gestionat.

Unul dintre acestea va fi pierderea avantajului de reacţie temporal, de aproximativ două săptămâni, pe care SUA îl are astăzi asigurat pentru desfăşurarea forţelor rămase în Europa, în actuala structură şi din locaţiile existente, către zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

Un alt efect semnificativ va fi eliminarea avantajului capabilităţilor logistice de transport strategic aerian şi naval existente, coroborat cu nevoia de a construi altele noi, în viitoarele locaţii de dislocare, sau intermediare, pe direcţiile de interes. Din această perspectivă, România, prin investiţiile strategice făcute de SUA în facilităţile militare aflate pe teritoriul nostru, va intra sigur în analiza acestor redislocări.

În ceea ce priveşte NATO, deşi Alianţa s-a exprimat clar şi fără echivoc privind pericolul pe care îl reprezintă Rusia, eforturile sale de a preveni războiul sporind efortul de descurajare în zona baltică, în urma acestei decizii, devin din ce în ce mai fragilizate. De asemenea, răspunsul NATO de a construi o postură de descurajare cu câteva mii de militari dislocaţi în statele baltice şi în Polonia, asigurate cu rezerve gata pregătite pentru reacţie rapidă, poate fi afectat. Dacă adăugăm şi faptul că iniţiativele NATO privind pregătirea şi mobilitatea forţelor de rezervă, pentru a se asigura că acestea vor ajunge la timp acolo unde este nevoie, vor trebui modificate fundamental, iar eforturile redirecţionate spre alte zone, imaginea de ansamblu devine din ce în ce mai greu de gestionat. Introducând în această ecuaţie şi faptul ca SUA nu mai face parte din Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară de Acţiune (INF) devin evidente posibilele daune aduse securităţii transatlantice prin modificarea capacităţii de descurajarea nucleară a NATO pe continent.

Nu putem încheia această preliminară analiză fără a contabiliza consecinţele economice ale acestei decizii asupra Germaniei, cunoscut fiind faptul că orice bază militară are mari ramificaţii economice regionale în jurul acesteia. Pornind de la activitatea furnizorilor de servicii, turism, transporturi, imobiliare, educaţie, ocuparea forţei de munca locală etc., totul înseamnă bani pentru economie, armata americană devenind un motor economic esenţial. În plus, în ciuda percepţiei negative a populaţiei germane pentru acţiunile americane în Irak (conduse de elementele de comandă şi control pentru operaţiunile cu drone americane aflate în Ramstein), mulţi germani văd consideraţiile economice depăşindu-le pe cele umanitare când vine vorba de o prezenţă continuă a trupelor americane în regiune.

În acest context, chiar dacă unii experţi consideră că decizia, „accelerată” de preşedintele Trump, care a insistat, recent, asupra reducerilor trupelor proprii din Germania, va afecta Alianţa Nord-Atlantică, şi nu numai, declaraţia secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în care anunţa că "SUA s-au consultat îndeaproape cu toţi aliaţii NATO înainte de anunţul de astăzi" pare să liniştească temerile.

Mai mult, adăugând că "anunţul de astăzi al secretarului Esper cu privire la forţele americane în Europa subliniază angajamentul continuu al Statelor Unite faţă de NATO şi de securitatea europeană... pacea şi securitatea în Europa sunt importante pentru securitatea şi prosperitatea Americii de Nord şi, întrucât ne confruntăm cu o lume mai imprevizibilă, suntem mai puternici şi mai în siguranţă atunci când stăm împreună”, abordarea acestor dislocări ar putea reprezenta o schimbare strategică majoră şi pozitivă.

Pentru a ne tempera totuşi optimismul, declaraţia ulterioară a preşedintelui Trump, prin care anunţa că ar putea regândi decizia de a scoate trupele din Germania „dacă vor începe să plătească facturile” ne determină să fim circumspecţi chiar şi atunci când  aprofundăm efectele unei astfel de decizii.