Prima pagină » Știri externe » Primarul din New Orleans ordonă evacuarea oraşului

Primarul din New Orleans ordonă evacuarea oraşului

Primarul din New Orleans, Ray Nagin, a ordonat duminică evacuarea oraşului înaintea trecerii uraganului Gustav, pe care l-a numit "furtuna secolului", relatează AFP.
Primarul din New Orleans ordonă evacuarea oraşului
31 aug. 2008, 10:04, Știri externe

"Anunţ astăzi evacuarea obligatorie a oraşului New Orleans, care va începe la ora 08.00 (duminică, 16.00 ora României) în partea de vest", a declarat Nagin într-o conferinţă de presă.

"Vrem toată lumea (…) vrem o evacuare de sută la sută. Dacă decideţi să rămâneţi, veţi fi singuri", a precizat el. "Este cea mai puternică dintre furtuni, aceasta este atât de puternică şi câştigă în intensitate tot mai mult, încât nu sunt sigur că am mai văzut aşa ceva", a explicat el.

Edilul a apreciat că mai puţin de jumătate dintre locuitori au părăsit oraşul, în pofida avertismentelor. "Înfruntarea furtunii ar fi una dintre cele mai grave erori pe care o puteţi face în viaţa voastră", a avertizat el.

Ray Nagin a declarat că poliţia, pompierii şi alt personal de urgenţă vor fi detaşaţi în afara oraşului, spre zone mai sigure. O echipă de mai puţin de 50 de muncitori municipali va rămâne, potrivit autorităţilor.

Uraganul Gustav a provocat moartea a 85 de persoane în Craibe, înainte de a se abate sâmbătă asupra Cubei, provocând pagube şi răniţi.