Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin: Preşedintele rus este cel care conduce politica externă a ţării

Vladimir Putin: Preşedintele rus este cel care conduce politica externă a ţării

Preşedintele rus este cel care conduce politica externă a ţării şi nu poate exista nicio ambiguitate în această privinţă, a declarat, marţi, premierul Vladimir Putin, aflat într-o vizită la Ljubljana, în Slovenia, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
Vladimir Putin: Preşedintele rus este cel care conduce politica externă a ţării

„În ceea ce priveşte unitatea de opinii a conducerii ruse asupra evenimentelor din Libia, la noi preşedintele este cel care conduce politica externă şi nu poate exista o dedublare în acest domeniu„, a declarat Putin.

„Suntem apropiaţi (de preşedintele Dmitri Medvedv) şi ne înţelegem bine”, a adăugat el.

Şeful Guvernului rus a criticat luni bombardamentele din Libia conduse de coaliţia internaţională, sub egida Statelor Unite, comparându-le cu cruciadele. Preşedintele Medvedev a dezaprobat public aceste afirmaţii, apreciind că ele ar putea duce la un „conflict al civilizaţiilor”.

Marţi, Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al premierului, a declarat că declaraţiile lui Putin nu exprimă decât punctul său de vedere personal, în timp ce poziţia oficială a Rusiei a fost expusă de şeful statului.