Regele Iordaniei numeşte un nou premier, în urma manifestaţiilor opoziţiei
Regele Abdallah al II-lea al Iordaniei l-a numit pe Maarouf Bakhit în locul lui Samir Rifai la conducerea Guvernului şi l-a desemnat să demareze "reforme politice reale", a anunţat marţi palatul regal după mai multe manifestaţii ale opoziţiei, relatează AFP.
Regele i-a cerut lui Bakhit, fost premier (2005-2007), "să ia măsuri rapide şi clare în vederea unor reforme politice reale care să reflecte viziunea sa privind reforme generale moderne susţinând acţiunea în favoarea democraţiei", în scrisoarea sa de desemnare, potrivit palatului regal.
Mai multe manifestaţii au avut loc în ianuarie în Iordania, pentru a cere demisia lui Rifai, din cauza politicii economice a Guvernului său.
"Vrem reforme care să deschidă calea poporului nostru către oportunităţi mai extinse şi către viaţa decentă pe care o merită", a adăugat regele.
Nominalizarea lui Bakhit, un fost militar, ambasador în Turcia (2002), apoi în Israel (2005), ar trebui să calmeze protestele din Iordania, unde se bucură de o mare popularitate.
Frontul Acţiunii Islamice (FAI), principalul partid de opoziţie din Iordania a subliniat luni, contrar Egiptului, că opoziţia nu cere o schimbare de regim în regat dar cere reforme politice, au anunţat luni oficiali din cadrul FAI.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat