Membrii regimului libian au avertizat că vor exista „consecinţe grave” pentru contractele de petrol, dacă nu se vor conforma, potrivit unui raport al Departamentului de Stat american.
Multe dintre aceste companii au renunţat la contracte, subliniind că este de neconceput să acopere despăgubirile pentru un act terorist. Însă alte companii, inclusiv unele americane, păreau pregătite să cedeze presiunilor Libiei.
Episodul reflectă nivelul corupţiei din cadrul regimului libian. „Libia este o cleptocraţie în care regimul – fie familia Kadhafi, fie acoliţii acesteia – se implică direct în orice tranzacţie”, precizează un document al Departamentului de Stat american datând din 2009.
Regimul libian nu a făcut astfel de presiuni doar asupra companiilor străine, ci şi asupra altor ţări. Băncile libiene au colectat comisioane mari ajutând Iranul în operaţiuni de spălare de bani, încălcând sancţiunile internaţionale impuse Teheranului.