Regimul libian pregăteşte o nouă iniţiativă pentru a pune capăt conflictului civil - presă
Regimul libian pregăteşte o nouă iniţiativă adresată comunităţii internaţionale, pentru a pune capăt conflictului civil care durează de trei luni, informează ziarul The Independent, în ediţia electronică.
Ziarul britanic a obţinut o copie a unei scrisori trimisă de premierul libian, Al-Baghdadi al-Mahmudi, comunităţii internaţionale. Regimul libian propune încetarea imediată a focului, sub monitorizarea Naţiunilor Unite şi Uniunii AFricane, discuţii necondiţionate cu opoziţia, o amnistie de ambele părţi şi elaborarea unei noi Constituţii.
În culise, există semnale că marile puteri ar putea accepta un armistiţiu fără precondiţia retragerii de la putere şi plecării în exil a lui Muammar Kadhafi şi a familiei sale.
Premierul Marii Britanii, David Cameron, şi preşedintele SUA, Barack Obama, au declarat miercuri că dictatorul libian trebuie să se retragă de la putere. Scrisoarea nu face referire la rolul lui Kadhafi în viitor, deşi comunicatele precedente afirmau că liderul libian va continua să lupte sau va rămâne la putere cel puţin în perioada de tranziţie.
"Viitorul Libiei va fi cu totul diferit faţă de cel din ultimele trei luni. Acesta a fost permanent planul. Doar că acum dorim să accelerăm procesul. Pentru a face acest lucru trebuie să încetăm confruntările, să începem negocierile, să fim de acord asupra unei noi Constituţii şi să creăm un sistem care să reflecte realitatea din societatea noastră. Trebuie să permitem imediat oferirea de asistenţă tuturor libienilor. Perioada violenţelor trebuie urmată de o perioadă de reconciliere", se arată în scrisoarea lui Mahmudi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului