Regimul sirian susţine că a anihilat terorişti care omorau civili cu arme de producţie israeliană
„Autorităţile s-au confruntat cu grupări teroriste armate la fermele din zona Taibet al-Imam, în Hama, omorând câţiva terorişti şi confiscându-le armele, dintre care unele erau de producţie israeliană”, a relatat vineri agenţia oficială SANA. Agenţia a adăugat că autorităţile au confiscat de asemenea arme introduse ilegal din Turcia în Siria, relatează CNN.
În ultimele săptămâni, Guvernul lui Bashar al-Assad pare să fi intensificat campania menită să discrediteze afirmaţiile opoziţiei conform cărora îşi ucide propriul popor.
Observatorul Sirian a informat că forţele de securitate au luat cu asalt vineri satele Qastoon şi Hamidiyeh din provincia Hama, precum şi oraşele Shaghorit şi Lajj din provincia Idleb, cu o zi înaintea vizitei la Damasc a emisarului special al ONU şi Ligii Arabe Kofi Annan.
ONU a afirmat că cel puţin 7.500 de persoane au murit în reprimarea mişcării de contestare de la începutul acesteia, în martie 2011, în timp ce activişti de opoziţie susţin că bilanţul este de peste 9.000 de morţi.
Guvernul sirian precizează la rândul său că peste 2.000 de membri ai forţelor de securitate au fost ucişi.