Cel mai longeviv monarh din lume a fost internat în spital pentru „investigaţii preliminare” în legătură cu o afecţiune nespecificată şi, de atunci, a lipsit de la evenimente precum conferinţa privind clima COP26 şi un festival de comemorare a morţilor de război ai naţiunii, care a avut loc sâmbătă seara.
În timp ce aceasta a fost fotografiată salutând demnitarii online, Palatul a declarat că regina în vârstă de 95 de ani este hotărâtă să apară fizic la Cenotaf, unde membrii familiei regale se alătură unor membri importanţi ai guvernului, armatei şi veteranilor pentru a-i comemora pe cei care şi-au pierdut viaţa în conflicte.
Ţinută în cea mai apropiată duminică de data de 11 noiembrie, pentru a aminti sfârşitul Primului Război Mondial, imaginea reginei la evenimentul anual este una dintre imaginile definitorii ale domniei sale de 69 de ani: capul plecat, îmbrăcată în negru şi afişând un mac roşu, potrivit Reuters.