Regiunea Înălţimile Golan nu este parte a Israelului, consideră Uniunea Europeană

Publicat: 19 04. 2016, 20:43
Actualizat: 23 10. 2021, 16:30

„Uniunea Europeană recunoaşte statul Israel în cadrul frontierelor stabilite înainte de anul 1967, indiferent de revendicările Guvernului israelian în alte zone”, a declarat Federica Mogherini, conform site-ului Ynetnews.com.

„Aceasta este o poziţie reafirmată de Uniunea Europeană şi de statele membre”, a adăugat şeful diplomaţiei europene.

În urmă cu câteva ore, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a ţinut să clarifice poziţia Statelor Unite faţă de statutul Înălţimilor Golan. „Poziţia noastră este aceeaşi, o menţinem de mult timp. Toate administraţiile americane, atât democrate, cât şi republicane, au spus clar începând din anul 1967 că aceste teritorii nu sunt parte a Israelului”, a spus reprezentantul diplomaţiei SUA.

Israelul a anexat Podişul Golan, care aparţinea Siriei, în anul 1981, după ocuparea zonei în Războiul de Şase Zile din 1967.