- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Replici reci şi priviri dure între Obama şi Putin la summitul din Beijing. Ce au vorbit preşedintele SUA şi cel al Rusiei - FOTO
Câteva scurte întrevederi între Barack Obama şi Vladimir Putin la reuniunea Forumului pentru cooperarea economică Asia-Pacific (APEC) au spus mai mult decât s-ar putea crede despre starea tensionată şi rece în care se află relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia, relatează Business Insider, care publică şi replicile pe care le-au schimbat cei doi şefi de stat în timpul summitului.
Barack Obama, Vladimir Putin (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Contactele informale care au existat între preşedintele Statelor Unite şi preşedintele Rusiei în summitul din Beijing desfăşurat marţi au fost reci, seci şi revelatorii pentru tensiunile din actualul context politic internaţional.
Potrivit Business Insider, la deschiderea summitului, preşedintele chinez Xi Jinping a intrat alături de Obama şi Putin, ambii fără să zâmbească, de o parte şi de alta a lui Jinping.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"E frumos, nu-i aşa?" a spus la un moment dat Putin, în limba engleză, în direcţia lui Obama, referindu-se la decoraţiile din sala de conferinţe.
"Da", a răspuns Obama pe un ton rece, potrivit jurnaliştilor care au fost martori la aceste momente.
Cei trei şefi de stat s-au oprit lângă locul lui Jinping la masă. Putin a făcut apoi un gest spre Obama şi l-a bătut uşor pe umăr, la care preşedintele SUA abia a răspuns. Cei doi s-au aşezat apoi în stânga, respectiv dreapta lui Jinping.
Mai târziu, Obama şi Putin au fost văzuţi purtând o conversaţie aparent oficială, prin intermediul unui translator, în timp ce intrau într-o altă sală pentru o "fotografie de familie".
Cei doi avuseseră deja o scurtă discuţie în seara de luni, la evenimentul de primire a oficialilor.
"Au vorbit pe scurt de câteva ori astăzi", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, dar nici acesta, nici alţi oficiali nu au dat alt detalii.
Obama şi Putin s-au întâlnit de câteva ori la Beijing şi au discutat despre Ucraina, Iran şi Siria
Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit de trei ori marţi, la Beijing, cu omologul său rus Vladimir Putin şi a discutat cu el despre Ucraina, Iran şi Siria, a anunţat Casa Albă, citată de AFP.
"De trei ori în cursul zilei, timp de aproximativ 15-20 de minute în total, preşedintele Obama a avut ocazia de a discuta cu preşedintele Putin", a declarat Bernadette Meehan, purtătoarea de cuvânt a Consiliului american de Securitate Naţională (NSC).
Aceste conversaţii, care au avut loc cu ocazia summitului Asia-Pacific din Beijing, au făcut referire la "Iran, Siria şi Ucraina", a adăugat ea, în momentul în care manevrele militare generează temeri privind reluarea unui război total în bastionul separatist prorus Doneţk, din estul Ucrainei.
În cadrul unei conferinţe de presă la Beijing, marţi dimineaţa, Ben Rhodes, consilierul lui Barack Obama, a subliniat că Statele Unite continuă să fie "profund tulburate de acţiunile Rusiei".
"Există foaia de parcurs a acordului (de încetare a focului) de la Minsk şi aceasta trebuie respectată", a adăugat el, precizând că, dacă Obama va avea ocazia să se întâlnească cu Putin, ar sublinia "necesitatea revenirii la acest acord".
Vicepreşedintele american Joe Biden a avertizat luni Rusia că se expune riscului unor sancţiuni suplimentare dacă nu îşi respectă angajamentele de a-şi "retrage trupele şi materialul" din regiunile estice ale Ucrainei.
Obama şi Putin s-au mai întâlnit pentru scurt timp luni, la Beijing, dar fără a avea timp să discute. Întâlnirea lor precedentă a avut loc în iunie, în Franţa, cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Debarcarea aliaţilor în Normandia.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO